După 0-3 cu Union Saint-Gilloise, etapa trecută, Standard Liege a suferit o altă înfrângere, cu acelaşi scor, acasă, cu Cercle Brugge.
La conferinţa de presă, Mircea Rednic şi-a criticat dur jucătorii. El a spus că golurile doi şi trei ale lui Cercle Brugge au venit din erorile fotbaliştilor săi.
Mircea Rednic: „Am dezamăgit. Erori de echipă”
„A trebuit să jucăm fără atacant și să improvizăm, a fost dificil. Nu a fost bine în prima repriză. Am făcut prea multe greșeli. Chiar și jucătorii experimentați au ratat pase ușoare și le-au dat încredere adversarilor. Am făcut greșeli în defensivă, insistând să începem din spate, în timp ce Cercle presa sus, nu a fost o idee bună. Deseori pierdem mingea și jucăm lung, dar eu prefer să o pierd la mijlocul terenului decât în fața propriului careu.
La antrenamente, suntem o echipă foarte bună, dar astăzi am dezamăgit. Atitudinea, prezența… Am pierdut mingi ușor, nu am reacționat. Am avut câteva contraatacuri pe care nu le-am putut finaliza, dar greșelile noastre din prima repriză nu se pot întâmpla. Când faci astfel de greșeli, adversarul câștigă încredere. Al doilea gol, al treilea gol, acestea au fost erori de echipă. Să lași adversarul singur în careul de 16 metri, asta nu se poate întâmpla”, a spus Mircea Rednic la conferinţa de presă.
Mircea Rednic a început bine campionatul cu Standard Liege. Înfrângerile cu 3-0 din ultimele două etape l-au adus însă pe Rednic pe locul 7 în prima ligă belgiană. Formaţia lui are 7 puncte după 5 meciuri. Lider e Sint-Truidense V.V., cu 13 puncte după 5 meciuri.
- Lovitură în cazul transferului lui Ianis Hagi. Anunțul făcut despre plecarea românului din Turcia
- Noua perlă de la Real Madrid a bătut recordul lui Leo Messi şi a scris istorie pentru echipa sa
- 335.000.000 de euro: Neymar, rege în Brazilia! Cum a dat lovitura Santos datorită fostului star de la Barcelona
- Cutremur în fotbal! FIFA face schimbări importante după transferul ratat al lui Alvarez la Barcelona
- Răsturnare de situaţie: anunţul făcut de Fenerbahce, după ce antrenorul şi-a dat demisia. Decizia surprinzătoare luată

































