Denis Alibec a adunat doar 131 de minute în 5 meciuri disputate în acest debut de sezon pentru FCSB, iar Dumitru Dragomir consideră prezenţa lui la echipa campioană ca fiind una inutilă.
Atacantul de 34 de ani cotat la 600.000 de euro a fost adus pentru a evolua prin rotaţie alături de Bîrligea şi, mai nou, Thiam.
„Denis Alibec este inutil la FCSB! Este jucător de pasă. Nu este ca Bîrligea, să îi dai pe poziţie viitoare, să sprinteze. Nu se potriveşte cu stilul FCSB-ului. L-aş băga doar cu Bîrligea. Dar cu cine să vorbeşti lucrurile astea?
Dumitru Dragomir: „La FCSB, Denis Alibec e jucat greşit”
Eu sunt prieten cu Gigi, dar n-avem discuţii de genul ăsta. Pe imobiliare poate că mai avem, dar aşa… nu. Lui Alibec dă-i mingea la picior. El, Tavi Popescu, Florin Tănase, sunt jucători de pasă finală.
Restul nu sunt jucători de pasă finală. Îl joacă greşit pe Alibec. Dar Gigi Becali n-are de unde să ştie lucrurile astea. Trebuie să îi spună cineva cu experienţa anilor în fotbal.
Lui Alibec îi dai mingea la picior. Pe spaţii mari îi dai lui Bîrligea. De asta Alibec nu joacă nimic. Nu aş juca în echipă fără doi jucători de pasă finală. Doar ăştia dau valoare echipei”, a spus Dragomir, citat de fanatik.ro.
- Ilie Dumitrescu sare la gâtul lui Gigi Becali: „N-am înţeles combinaţia”
- O nouă mutare pe axa Genoa – Rapid! Giuleştenii vor să dea lovitura în mercato: „Unul sau doi”
- Florin Tănase, făcut praf în direct: „Nu-l mai aduceam înapoi! Aere de superioritate”
- Anunţul oficial făcut de Rapid despre transferul lui Alex Dobre în Turcia!
- „Sat fără câini!” Victor Piţurcă a făcut-o praf pe FCSB. Nici Mihai Stoica nu a scăpat: „E nimereală”
































