Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, este de părere că transferul lui Ianis Hagi la Alanyaspor va fi unul reuşit. Fotbalistul de 26 de ani a fost deturnat din drumul său către Karagumruk şi se pare că va ajunge la echipa la care evoluează şi Umit Akdag, internaţionalul de tineret cu dublă cetăţenie, română şi turcă.
Burleanu este de părere că Ianis Hagi s-a aflat într-o situaţie complicată vara aceasta. Rămas liber de contract de mai bine de trei luni, internaţionalul român cu 47 de selecţii la naţionala României a fost în discuţii cu mai multe echipe, dar Burleanu e convins că acesta a resimţit presiunea pe umerii săi, chiar dacă la prima vedere a părut că Ianis Hagi are o misiune uşoară din această postură.
Răzvan Burleanu este încântat că Ianis Hagi merge în Turcia. „Un campionat în care tatăl lui a făcut o mega-performanţă”
„Dacă e confirmat, mă bucur foarte mult. În felul acesta vom avea doi jucători pe care îi vom urmări la Alanyaspor. Mai avem un jucător de la naţionala de tineret, Umite Akdag, pe care îl aşteptăm să facă pasul la prima reprezentativă, atunci când îşi va dori şi se va simţi pregătit să joace pentru prima reprezentativă.
Dacă e deja confirmat acest transfer, mă bucur mult. E un campionat foarte puternic, un campionat în care tatăl lui a făcut o mega-performanţă. În continuare e un idol, un erou în Turcia, chiar dacă au trecut atâţia ani. Şi chiar mă bucur. Scouterii noştri vor avea o misiune mai uşoară (n.r. zâmbeşte). Doi jucători români la aceeaşi echipă, e foarte bine.
Cred că a fost şi într-o situaţie dificilă. De ce? Pentru că, pe de-o parte ţi se pare simplu că eşti liber de contract. Când ajungi în această postură, toată responsabilitatea pică pe umerii tăi. Până atunci e clubul care decide în ce direcţie o iei. Cred că din acest punct de vedere, nu a avut o misiune uşoară în această vară, dar mă bucur că a luat această decizie, astfel încât în octombrie să îl avem pregătit pentru echipa naţională”, a declarat Răzvan Burleanu.
- 1,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.com
- 6 goluri a marcat la echipa naţională de seniori a României
- Dennis Man poate reveni în Serie A, după ce a luat titlul în Olanda! Echipa care îl vrea pe jucătorul naţionalei
- Scene halucinante! Meciul a fost întrerupt după ce fanii au invadat terenul, iar poliţiştii au intrat cu caii pe gazon
- Judecat pentru ucidere din culpă în România, Kader Keita a fost integralist în meciul în care Ronaldo a marcat iar! Nota primită
- Cristiano Ronaldo, revenire cu gol la Al-Nassr! Portughezul a ajuns la 977 de reușite
- Florinel Coman, assist uriaș în victoria dramatică obținută de Al-Gharafa! Trecere superbă a românului

































