Valentina îi ajută pe angajaţi să pregătească hotelul din staţionea Olimp pentru sosirea turiştilor. Vedeta a postat, pe conturile de socializare, poze din momentul în care era "şefă de lucrări".
Mihaela Borcea, proprietara din acte a hotelului
"Destinaţia voastră de vacanţă este aproape gata. Suntem înca în pregătiri", a postat Valentina Pelinel pe Facebook. Surprinzător, hotelul o are în continuare proprietară pe prima soţie a lui Cristi, Mihaela Borcea.
"Dragii mei, anul 2020 a fost un an foarte greu pentru toată lumea, peste care am trecut nu ușor, inclusiv eu!! Asta însă nu m-a împiedicat să fiu alături de echipa Pam Beach pe care încă o conduc de foarte mult timp, de mulți ani, și ca atare vă așteptăm să veniți cu încredere în locația noastră așa cum ați făcut-o în fiecare an!
Voi reveni cu detalii! Trebuie să avem încredere că totul va reveni la normal, că vom avea din nou viața de dinainte", a declarat Mihaela Borcea, potrivit Replicaonline.
Ce tarife sunt la hotelul lui Cristi Borcea
Hotelul din Olimp are 12 apartamente, 12 camere triple şi 186 de camere duble. Potrivit sursei citate anterior, Mihaela şi Cristi Borcea au decis să mărească preţurile. Dacă în 2020 un apartament costa 485 de lei, acum a ajuns să fie rezervat cu 505 lei pe noapte. În acelaşi timp, preţul camerelor duble a crescut de la 325 de lei la 338 de lei.
Cristi Borcea (50 de ani) are 9 copii, cu vârste între un an și jumătate și 23 de ani. Au fost făcuți cu 4 femei diferite. Patrick (23 de ani) și gemenii Antonia și Angelo (17 ani), cu Mihaela, George (9 ani) și Gloria (7 ani), cu Alina Vidican, Carolyn (14 ani), cu avocata Simona Voiculescu și Milan (4 ani) și gemenele Indira și Rania (2 ani), cu Valentina.
- Valentina Pelinel, alături de Mihaela Borcea
- Decizia surprinzătoare luată de Cristi Borcea
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Cel mai urât dintre italieni. Ce a pățit Bastoni, după ce Italia a fost eliminată din drumul spre Mondial
- Pentru ce sumă uriaşă a fost vândut de amantă cel care a fost cel mai bogat român. A risipit o avere fabuloasă
- Cum a ajuns tânăra celebră să câştige o avere la doar 19 ani. Suma care-i poate intra în conturi zilnic
- Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge bine de tot”
- Lovitura de milioane de euro pe care o poate da românul celebru care deţine cel mai tare restaurant din Dubai!




































