Ioana, cuvinte grele pentru Ilie Năstase! "Să ceară ajutor specializat! Nu vreau să ne ştie toată ţara"

Antena Sport Publicat: 28 februarie 2021, 5:36

Comentarii
Ioana, cuvinte grele pentru Ilie Năstase! "Să ceară ajutor specializat! Nu vreau să ne ştie toată ţara"

Ioana Năstase a luat în calcul să se despartă de Ilie Năstase

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Chiar dacă se vede săptămâna cu Ilie, Ioana Năstase i-a transmis un ultimatum. A pus o condiţie esenţială pentru a nu se mai gândi la divorţ.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum trebuie să se schimbe Ilie Năstase pentru a nu divorţa de Ioana Năstase

"Eu trec un pic mai greu peste acea zi, iar Ilie Năstase ştie asta. Discutăm mult, încercăm să vedem ce mai poate fi făcut pentru a ne salva relația. Nu am nevoie să își ceară iertare, dacă el nu crede în ceea ce spune. Nu vreau să mai fiu amăgită, nu mai vreau vorbe goale. Nu ne-am împăcat, dar nu ca să îl pedepsesc, nu ca să îi arăt că sunt eu a naibii. Ci pur și simplu pentru că nu mai pot accepta același tip de relație ca și până acum.

Vreau mai mult respect, mai mult timp. Ilie a fost de acord să ne dăm timp. Oricât este nevoie, trei luni, șase. Avem mai multe de pierdut dacă ne grăbim, decât dacă o luăm pas cu pas. Nu vreau să ne mai facem de râs peste tot, să ne știe toată țara. Avem și noi o vârstă, vreau să trăim frumos și să ne facem viața mai ușoară.

I-am cerut doar să se liniștească, ca să pot trece cu tot sufletul peste acele amintiri oribile. Trebuie să lucreze mult cu el, să ceară ajutor specializat pentru a-și tempera caracterul. Este coleric uneori. Trebuie să se liniștească. Numai asta vreau de la el și numai așa mă voi întoarce cu totul la el", a declarat Ioana Năstase pentru Playsport.

Ilie Năstase a petrecut de Dragobete alături de soţia lui. Fostul jucător de tenis a făcut totul pentru a o surprinde.

Reclamă
Reclamă

"Recunosc, m-a surprins plăcut. Mi-a dat întâlnire ca pe vremuri şi a venit cu un buchet superb din florile mele preferate. Nu ştiu cum a făcut, dar de data asta a avut şi trandafiri albi şi crini albi şi flori de liliac, tot albe. Nu ştiu cum a reuşit să găsească pe vremea asta liliac alb, dar Ilie a ştiut mereu să fie surprinzător.

I-am spus că a reuşit să mă surprindă plăcut şi cred că a înţeles că de asemenea gesturi am nevoie. Simt că face eforturi ca să ne fie bine, dar vreau să văd că nu e ceva de moment", a mai precizat soţia fostului mare tenismen.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Va fi titular Daniel Bîrligea la Frosinone?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:42

Decizia drastică luată de Zeljko Kopic după ce a semnat cu Wieczysta Cracovia

10:15

Doliu în sportul din România! A murit la doar 59 de ani, după ce a scris istorie

9:55

VIDEOCristiano Ronaldo, înlocuit la pauza meciului lui Al-Nassr! Ce a urmat şi declaraţiile lui Ange Postecoglou

9:46

Transferul cu care CFR Cluj a dat lovitura! Marius Şumudică a garantat: „Ia-l cu ochii închişi!”

9:15

Ce spune Ianis Doană despre Dinamo după ce a dat 4 goluri într-un meci la Poli Timişoara

9:00

Mihai Stoica, laude pentru marea rivală: „Niciodată n-am crezut că Dinamo poate să fie mai puternică”

1 UPDATEGata, Daniel Bîrligea pleacă în Italia! Gigi Becali: „I-am dat ok-ul” Ce bani încasează patronul FCSB 2 Daniel Bîrligea a plâns la aeroport la despărţirea de FCSB: „Sunt lacrimi de emoţie, e greu…” 3 Universitatea Craiova a făcut oferta pentru transferul anului în România: 1.5 milioane de euro 4 Primul transfer gândit de Gigi Becali după plecarea lui Bîrligea 5 S-a semnat contractul! Un nou super-stadion în România 6 A refuzat transferul la FCSB şi a plecat în vacanţă cu iubita de la America Express
Citește și