Ion Ţiriac a dezvăluit că Rolls-Royce-urile sunt maşinile sale preferate. Omul de afaceri are toată colecţia, iar printre exponate se numără şi un model care a fost făcut în ediţie limitată, iar Regina Angliei are două astfel de exemplare.
"Pe mine mă fascinează Rolls-Royce, am 30-40 de bucăți. Sunt unic în lume, am colecția de Phantom, unu, doi, trei și patru. Din Phantom IV au fost făcute numai 18, care au fost vândute numai curților regale… Regina Angliei are două, Juan Carlos are trei, chiar l-am rugat să vândă și el, dar mi-a spus că nu poate pentru că aparțin Curții. Până și Saddam avea una!”, spunea Ion Ţiriac, în urmă cu câţiva ani.
Ion Țiriac a ajuns pe locul 3 în topul celor mai bogați români, conform celor de la Forbes România. Conform sursei citate, Țiriac are o avere de 1,23 miliarde de euro. Pe primul loc în acest clasament se află Daniel Dines, cu o avere de 1,58 milioarde de euro.
Pe ce cheltuie Ion Ţiriac 100.000 de euro în fiecare lună
Ion Ţiriac are cheltuieli de 100.000 de euro în fiecare lună. Omul de afaceri are trei avioane de lux, iar costurile de întreţinere şi salariile pentru angajaţi ajung la această sumă.
Înainte de izbucnirea pandemiei, compania lui Ion Ţiriac genera venituri uriaşe. În acelaşi timp, şi taxele erau pe măsură. Pe aeroporturile din România, costurile de aterizare sunt de 300 de euro pe aeroportul Otopeni, 100 euro pe aeroportul Băneasa, 600 de euro pe aeroportul din Cluj și 50 de euro pe cel din Iași.
Pentru asigurarea celor trei aeronave, Ion Ţiriac plăteşte anual 1.500.000 de euro. "Vedeta" este aeronava Bombardier G5000, o adevărată bijuterie şi care l-a costat pe Ion Ţiriac 30 de milioane de euro.
- Ion Ţiriac este unul dintre cei mai bogaţi români
- Cel mai de preţ lucru al omului de afaceri
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- (P) Trei obiceiuri financiare care separă oamenii bogați de cei care doar visează
- (P)Dincolo de cele 90 de minute: cum a devenit experiența fanului de sport tot mai interactivă
- Iubitul Simonei Halep dă o nouă lovitură de proporții și devine „rivalul” lui Ion Țiriac
- (P) Ce trebuie să verifici înainte să aplici pentru un credit ipotecar în această toamnă
- Ce nu mănâncă niciodată David Popovici, pentru a se menţine într-o formă fizică perfectă


































