Închide meniul

Apelul făcut de David Popovici înaintea zilei sale de naştere: “Trăieşte în grija asistentei maternale”

Publicat: 13 septembrie 2025, 14:32

Comentarii
Apelul făcut de David Popovici înaintea zilei sale de naştere: Trăieşte în grija asistentei maternale

Sursa foto: Facebook David Popovici

David Popovici va împlini pe 15 septembrie 21 de ani. Înotătorul român a anunţat deja că îşi va dona ziua de naştere pentru o acţiune caritabilă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pe pagina sa de Facebook, David Popovici a prezentat povestea lui Laur, un campion la karate care trăieşte de la 6 ani în grija asistentei maternale.

David Popovici: “Toată lumea mă întreabă cum arată drumul unui campion”

Toată lumea mă întreabă cum arată drumul unui campion.

Astăzi vreau să vă arăt drumul lui Laur.

De la 6 ani, Laur trăiește în grija asistentei maternale, în ale cărei brațe a învățat din nou să se simtă în siguranță. Așa a ajuns și la karate, cu ea alături, înțelegându-i nevoia de protecție. Forța acestui copil a ieșit la iveală, iar Laur a început să cucerească podium după podium la competițiile naționale SKDUN. În 2024, Hope and Homes for Children Romania i-a acoperit costurile participării la prima lui competiție internațională, în Ungaria, de unde s-a întors cu aurul la kata individual. Anul acesta a cucerit deja locul întâi la Campionatul European din Italia, iar astăzi se pregătește cu patru antrenamente pe săptămână pentru Mondialele din Polonia.

Reclamă
Reclamă

“De ziua mea, cadoul cel mai frumos reprezintă împlinirea nevoilor lor”

Laur este dovada că un campion se naște din muncă, perseverență și încrederea oamenilor din jur. Pentru el și alți 34 de copii excepționali din programul Bursele DAR, Hope and Homes for Children pregătește în fiecare an tabere de dezvoltare personală, menite să hrănească aspirațiile copiilor și să le cultive visul, indiferent cât de greu le-a început viața.

De ziua mea, cadoul cel mai frumos reprezintă împlinirea nevoilor lor: echipamente, competiții importante, costume de scenă, instrumente muzicale, cursuri de canto, hrană bună. Și mai presus de toate, încredere că nu sunt singuri pe lumea asta.
Cât de mulți ne strângem pentru ei?“, a scris David Popovici pe Facebook.

David Popovici s-a implicat şi în campania pentru o casă care să găzduiască 11 copii cu nevoi speciale

Popovici este din 2023 Ambasador Hope and Homes for Children, alături de care s-a implicat în mai multe campanii pentru a schimba în bine vieţile copiilor vulnerabili: şi-a oferit casca şi ochelarii cu care a devenit campion mondial pentru a sprijini o fostă sportivă de performanţă aflată într-o luptă grea cu boala şi a contribuit decisiv la strângerea sumei necesare pentru ca cinci fraţi muzicieni să aibă o casă a lor.

Reclamă

Anul trecut, de ziua sa, a mobilizat aproape 9.000 de donatori individuali în cea mai amplă campanie de strângere de fonduri, prin campania ”Ambasador pentru Acasă”, pentru construcţia unei case familiale, unde se vor muta la finalul anului 11 copii cu nevoi speciale.

Bursele DAR este un program de excelenţă, creat de Hope and Homes for Children în 2022 pentru a sprijini copiii şi tinerii vulnerabili, care obţin rezultate remarcabile în sport, educaţie sau arte. Fiecare dintre cele 35 de burse acordate în acest an are o valoare de 2.000 de euro şi presupune nu doar sprijin financiar, ci şi acces la oportunităţi de dezvoltare personală. Bursierii provin din întreaga ţară şi, în ciuda poveştilor dificile de viaţă, dovedesc constant că pasiunea, munca şi determinarea pot învinge orice obstacol. În total, în cele patru ediţii, au fost acordate burse în valoare totală de 200.000 de euro.

Campania lui David Popovici este o invitaţie adresată tuturor celor care cred că niciun copil nu ar trebui să-şi abandoneze visul din cauza lipsei resurselor. Donaţiile vor acoperi costuri legate de antrenamente, competiţii, instrumente, rechizite, echipamente şi cursuri de perfecţionare.

În total, în 27 de ani de intervenţii, Hope and Homes for Children România a susţinut 44.100 de copii să rămână în siguranţă lângă părinţii sau familia lor extinsă şi să nu fie instituţionalizaţi, prin Programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie. Din 1998 şi până în prezent, Fundaţia a contribuit la închiderea a 78 de centre de plasament, iar prin eforturile Hope and Homes for Children şi ale partenerilor săi au fost dezvoltate 131 de case familiale, cu 7.650 de copii scoşi din orfelinate şi peste 2.000 reintegraţi în familia naturală sau extinsă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ce va face FCSB în grupa principală a Europa League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:12
Kylian Mbappe se pregăteşte să primească Gheata de Aur. Când va avea loc marele eveniment de pe Bernabeu
13:09
Juventus și-a găsit antrenor! Fostul selecționer al Italiei preia “Bătrâna Doamnă”
12:59
Sorin Cârțu, mesaj ferm după ce s-a scris că Mirel Rădoi ar putea pleca de la Craiova: “Vă rog să înțelegeți”
12:58
Situaţie incredibilă în Cupa României. La 61 de ani, preşedintele echipei e gata să joace împotriva Universităţii Craiova
12:14
Sorana Cîrstea, victorie în trei seturi şi calificare în sferturi la Hong Kong: “Îmi pare rău că a trebuit să joc împotriva ei”
12:11
Victor Angelescu i-a dat replica lui Marius Șumudică: “A avut șansa lui”
1 Florin Talpan, discurs devastator înainte de CS Dinamo – FC Dinamo: „O clonă, la fel ca FCSB. Suporterii sunt mințiți” 2 UPDATEDecizia luată de Mirel Rădoi, după ședință de la Universitatea Craiova. Ce s-a întâmplat la antrenament 3 Juri Cisotti a primit verdictul. Cât stă pe bară mijlocașul lui FCSB accidentat în meciul cu UTA 4 EXCLUSIVMarian Drăgulescu s-a pronunțat în scandalul de hărțuire din gimnastică: “Sunt două «bărcuțe», trei” 5 Josep Martinez, portarul lui Inter, a lovit mortal un bărbat de 81 de ani în scaun cu rotile. Chivu şi-a amânat conferinţa 6 Surpriza pregătită de FCSB pentru meciul din Cupă cu Bistriţa. Titular în premieră la campioană
Citește și