Frumoasa Alice, în vârstă de 25 de ani, a povestit cu ce a impresionat-o atacantul spaniol, pe când acesta juca pentru prima dată la Juventus.
Alvaro Morata şi-a cunoscut soţia după un mesaj pe Instagram
"A văzut o poză cu mine şi a întrebat multe persoane dacă mă cunosc, pentru a ne face cunoştinţă, dar nu aveam niciun prieten comun.
Aşa că mi-a scris (n.r. pe Instagram). I-am răspuns după mult timp şi, într-un final, ne-am întâlnit. Când ne-am cunoscut, m-a impresionat pentru că mi-am dat seama imediat că era foarte serios.
De exemplu, la două săptămâni după prima noastră întâlnire, a condus opt ore ca să îmi cunoască familia şi s-a întors foarte târziu la Torino, deşi avea antrenament a doua zi", a spus Alice, potrivit The Sun.
Morata şi-a cerut iubita de soţie după doar opt luni. Ei s-au căsătorit anul acesta, în iunie, la Veneţia. Au împreună doi gemeni, Alessandro şi Leonardo, şi un bebeluş, Edoardo, născut în octombrie.
- Alvaro Morata a cerut-o de soţie pe Alice Campello după opt luni de relaţie
- Cei doi s-au căsătorit anul acesta şi au trei copii
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Lovitura primită de milionarul celebru care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a acesteia!
- (P) De la ambalaj la experiență de brand: cum schimbă imprimarea digitală utilizarea cartonului
- Ce s-a găsit în conturile generalului Ioniță după moarte. Cum a împărţit amanta Alice banii cu soţia defunctului, detalii şoc!
- (P) Butoane, manete și role pe ecran: de ce designul digital continuă să imite obiectele reale
- Sydney Sweeney și-a pus lumea în cap. Actrița e acuzată că sexualizează sportul: „O jignire pentru toate femeile”


































