Gesturile virale ale lui Cristi Chivu, analizate de italieni. Explicațiile găsite după victoria lui Inter

Publicat: 28 septembrie 2025, 16:27

Comentarii
Gesturile virale ale lui Cristi Chivu, analizate de italieni. Explicațiile găsite după victoria lui Inter

Cristi Chivu, la Inter/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Cristi Chivu a oferit imagini virale în meciul dintre Cagliari și Inter, câștigat cu 2-0 de echipa sa. Antrenorul român a avut o adevărată „explozie” de bucurie la golul secund marcat de tânărul Pio Esposito.  

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Italienii au analizat imaginile cu antrenorul român și gesturile făcute de acesta. După golul înscris de Esposito, Chivu a aruncat o sticlă la marginea terenului și s-a bucurat excesiv pentru reușita tânărului atacant de 20 de ani. 

Gesturile virale ale lui Cristi Chivu, analizate de italieni 

Italienii au fost surprinși de reacția lui Cristi Chivu, ținând cont de faptul că antrenorul român i-a obișnuit pe toți cu stilul său calm și ponderat. Totuși, jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au transmis că în spatele bucurie lui Chivu se află o întreagă poveste. 

Concret, italienii au amintit de faptul că Pio Esposito a fost un „pariu” al lui Cristi Chivu la Inter Primare, în urmă cu câțiva ani. Antrenorul român l-a făcut căpitanul echipei pe tânărul atacant la doar 17 ani, iar acum a ajuns să-l antreneze la formația mare a nerazzurrilor. 

„Firul care îi leagă pe atacant și pe antrenor este rossoblù. Pe 15 februarie 2023, tot într-un meci disputat la Cagliari, Chivu i-a înmânat lui Esposito banderola de căpitan al echipei „Primavera”. Iar atacantul l-a răsplătit cu un hat-trick. Avea 17 ani și câteva luni. 

Reclamă
Reclamă

Acum, același Esposito a marcat primul său gol în Serie A pe aceeași insulă unde i-a arătat actualului antrenor al nerazzurrilor că este un tânăr adult. Chivu l-a lansat la Campionatul Mondial al Cluburilor, unde Pio a marcat împotriva lui River Plate, apoi l-a aruncat în luptă pe Johan Cruyff Arena din Amsterdam și, în final, i-a oferit debutul în Serie A împotriva lui Udinese. 

Totul este o consecință a unui concept care în limba română poate fi explicat astfel: «A avea încredere în cineva». Cristian a demonstrat întotdeauna acest lucru”, au notat italienii citați anterior. 

Reclamă

Ce a spus Cristi Chivu despre Pio Esposito, după golul marcat în Cagliari – Inter 0-2 

Antrenorul român a cerut răbdare în privința lui Esposito, subliniindu-i totodată și calitățile tânărului atacant. Chivu s-a declarat bucuros de victoria obținută de echipa sa, care acum e cu gândul la meciul de marți cu Slavia Praga, din grupa de Champions League.  

(N.r. Despre Pio Esposito) Să avem răbdare, are 20 de ani, are întregul viitor în față, trebuie să continue tot așa. Toată lumea îi recunoaște calitățile, dar are limite și trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Am vorbit despre el în urmă cu trei luni, și pe mine mă surprinde, se descurcă foarte bine.  

Dar să luăm lucrurile încet, nu vrem să riscăm prin a-i cere mai mult, pentru că joacă pentru echipă. Nu îi este teamă de nimic, are calitate, își menține mintea limpede în careu”, a declarat Cristi Chivu, conform fcinter1908.it. 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ar fi meritat Istvan Kovacs să arbitreze şi în fazele superioare ale Campionatului Mondial 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:40

Mirel Rădoi aduce întăriri din Liga 1! Gaziantep a luat un campion de la Universitatea Craiova

15:32

Lista echipelor care au obținut licența pentru Liga a 2-a. Două mari necunoscute + CS Dinamo așteaptă

15:14

Gabriela Ruse, eliminată încă din primul tur de la Iaşi Open! A câştigat doar 4 game-uri în faţa numărului 100 WTA

14:30

Cufăr special pentru Cupa Mondială! Cum îşi va face apariţia trofeul la marea finală de duminică

13:41

“Cutremur” la CFR Cluj! Ardelenii, în mare pericol să fie excluși din cupele europene. Luptă contra-cronometru

13:06

Show-ul din pauza finalei Cupei Mondiale | Cine cântă, cât durează și obiectivul de a strânge 100 de milioane $

1 FIFA a făcut anunțul! Cine arbitrează semifinala Franța – Spania și ce se întâmplă cu Istvan Kovacs 2 Dan Șucu nu mai investește la Rapid! Decizie radicală luată de patronul formației giuleștene 3 Şoc în fotbalul internaţional. A murit arbitrul exclus de la Cupa Mondială, la câteva săptămâni de la decizie! Avea 38 de ani 4 Patru plecări “dintr-un foc” de la Dinamo. Jucătorii la care a renunţat Nuno Campos, înainte de startul sezonului 5 Gigi Becali se dezlănţuie pe piaţa transferurilor! A anunţat alte trei veniri la FCSB, după ce s-a înţeles cu Drăguş! 6 George Pușcaș, OUT de la Dinamo! Situație tensionată după ultimele discuții
Citește și