Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, miercuri seara, un mesaj de condoleanţe după decesul lui Emeric Ienei, arătând că ”dincolo de performanţele sale remarcabile, Emeric Ienei a fost mereu un model de echilibru, eleganţă şi nobleţe sufletească”.
”Mulţumim, Emeric Ienei, pentru toată bucuria pe care ne-ai adus-o şi pentru că ne-ai făcut de atâtea ori mândri de fotbalul românesc! Astăzi, am pierdut una dintre figurile legendare ale fotbalului, însă memoria sa va rămâne mereu vie în inimile noastre”, a afirmat Nicuşor Dan, miercuri seară, într-o postare pe X.
Nicuşor Dan, despre Emeric Ienei: „Memoria sa va rămâne mereu vie în inimile noastre”
Potrivit acestuia, de-a lungul unei cariere excepţionale, Emeric Ienei a contribuit decisiv la scrierea unor pagini de glorie ale sportului autohton. A fost parte a uneia dintre cele mai frumoase generaţii de sportivi, iar sub conducerea sa, echipa Steaua Bucureşti a cucerit Cupa Campionilor Europeni, un moment unic, de mare prestigiu pentru România pe plan internaţional. Tot Emeric Ienei este cel care, în 1990, a reuşit să califice echipa României, după 20 de ani, la un Campionatul Mondial de fotbal.
”Dincolo de performanţele sale remarcabile, Emeric Ienei a fost mereu un model de echilibru, eleganţă şi nobleţe sufletească, o personalitate care a inspirat generaţii prin modestie, profesionalism şi respectul profund faţă de valorile sportului. Transmit condoleanţe familiei îndoliate, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut, admirat şi preţuit”, a arătat preşedintele.
- Ireal! Un club din Africa a făcut două transferuri și a bătut orice record: salariu de 5 milioane de dolari pe an
- Dezastru pentru Aston Villa, după ce a cheltuit 160 de milioane de euro pe transferuri! Cu cât o conduce Brighton la pauză
- Fostul mare atacant român l-a făcut praf pe Istvan Kovacs: „N-a avut sânge în instalaţie”
- Manchester City a dat lovitura! Puștiul care a impresionat la Cupa Mondială semnează: 100 de milioane de euro
- Daniel Oprița a pus tunurile pe jucători după 2-2 cu Dumbrăvița: „Să nu mai intre în vestiar”

































