Şeful departamentului evenimente din cadrul FRF, Alexandru Cândea, a subliniat că Federaţia Română de Fotbal a colaborat cu autorităţile locale pentru ca totul să fie în regulă în deplasarea tricolorilor în Bosnia.
Meciul din această seară, crucial din punct de vedere sportiv pentru ambele echipe, e şi considerat unul de risc. Alexandru Cândea a anunţat că au fost luate măsuri suplimentare pentru a fi evitate incidentele.
Şeful departamentului evenimente din cadrul FRF, înainte de Bosnia – România: „Am recurs, împreună cu federaţia gazdă, la măsuri de securitate suplimentare”
„(n.r: De ce aşa multe măsuri de securitate şi de ce e meciul cu un grad de risc ridicat?) Pe lângă importanţa sportivă mare a meciului, şi din punct de vedere al securităţii meciul este important. O dată, având în vedere istoricul, dar şi faptul că federaţia gazdă nu are o relaţie foarte bună cu suporterii ei. Şi rivalităţile dintre cele două galerii.
Am recurs, împreună cu federaţia gazdă, la măsuri de securitate suplimentare, pentru a proteja echipa naţională, pentru a proteja suporterii şi am îmbunătăţit cumva măsurile de securitate la stadion, tot aşa, pentru a proteja pe toată lumea.
(n.r.: Până acum am văzut că a fost linişte) Într-adevăr, am beneficiat de sprijin din partea autorităţilor locale, escortă din partea poliţiei locale pe toate transferurile pe care le-am făcut, de la aeroport la hotel şi la stadion. Nu au fost incidente, planul pus la punct cu autorităţile locale a dat roade.
(n.r: Cam la câţi români să ne aşteptăm, că vor fi astăzi?) Cam 750 de bilete au fost alocate federaţiei noastre. Nu ştiu dacă în stadion vor fi şi persoane care trăiesc în Bosnia. Români care trăiesc în Bosnia care şi-au cumpărat bilete, dar puţin probabil”, a declarat Alexandru Cândea în exclusivitate pentru AntenaSport.
Bosnia – România e în format LIVE TEXT pe AS.ro de la ora 21:45. Tricolorii au mare nevoie de victorie pentru a egala la puncte Bosnia şi a deveni mari favoriţi la locul 2 în grupă înaintea ultimei etape. România – San Marino se vede exclusiv pe Antena 1 şi în AntenaPLAY marţi, de la 21:45. Meciul se va disputa la Ploieşti.
- Lisav Eissat, cuvinte mari despre România în presa din Israel: „Mi se întinde covorul roșu peste tot pe unde merg”
- Ultimul gest făcut de Mircea Lucescu la naţionala României. Radu Drăguşin: „L-a întrebat pe șoferul lui”
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”































