“Are o problemă mai veche ce a fost depistată și în Turcia și în Serbia. EKG-ul făcut arată niște unde T negative. Aceste unde înseamnă o suferință a inimii pe un întreg perete. Lui i s-a dat de la Spitalul Fundeni o perioadă de ”detraining” pentru a vedea dacă dispar aceste anomalii.
Eu am stat alături de el aproape trei luni. Nu e de joacă, poate suferi de moarte subită cum a fost la Ekeng! Perioada de ”detraining” nu s-a respectat și jucătorul a forțat să se antreneze. Eu nu sunt de acord cu chestiile astea, chiar dacă conducerea clubului a fost”, a spus Motoacă, pentru Prosport.
Perovic a avut probleme şi în vara lui 2019
Sârbul de 30 de ani a obţinut cu greu drept de joc şi vara trecută, când a venit în Liga 1. Perovic suferă de cardiopatie şi, iniţial, a primit aviz medical negativ din partea medicilor
“Boala lui Perovic poate evolua în funcție de antrenamente. Dacă pregătirea e mai dură, cordul suferă. El trebuia să facă din nou analize în martie, iar acum cei de la Dinamo s-au trezit cu o vizită medicală ce le-a dat planurile peste cap. Electricitatea inimii dă semne că ceva nu e în ordine.
La Săftica se întâmplă lucruri necurate! Nu stau să mă cert pe discuții de genul celor care au fost cu dispariția mâncării sportivilor din bază, de cafea ori sucuri sau motorină, lucruri de care un medic nu este responsabil într-o bază sportivă”, a mai spus Motoacă.
- Lui Slavko Perovic i s-au depistat probleme la inimă
- Fostul medic al lui Dinamo trage un semnal de alarmă
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
- Ce lovitură! După Salah, turcii îl transferă și pe fostul jucător de la Real Madrid
- Ce nu mănâncă niciodată Victor Piţurcă. Este într-o formă fizică impecabilă la 70 de ani
- (P) Cum a inspirat sportul tematicile din industria divertismentului digital
- Diego Simeone, anunț categoric despre Julian Alvarez: „E ca și cum ai merge la tribunal”


































