Golgheter în România, scandal cu antrenorul: “Un caracter urât!” Dezlănţuit şi la adresa lui Gigi Becali: “E un măscărici”

Radu Constantin Publicat: 19 noiembrie 2025, 11:06

Comentarii

Gregory Tade a făcut spectacol în fotbalul românesc. Fostul atacant de la CFR, FCSB și Dinamo şi-a pus ghetele în cui acum, locuieşte în Scoţia şi are un loc de muncă, aşa cum are toată lumea. Spune că munceşte în asigurări şi mai deţine şi o mică afacere. Cât priveşte fotbalul românesc? Când îşi aminteşte de FCSB, fostul atacant priveşte cu regret. Spune despre Gigi Becali că este “un măscărici”, iar despre Reghecampf că “are un caracter urât”. Laudativ, Gregory Tade este la adresa lui Mirel Rădoi, cu care a apucat să lucreze o scurtă perioadă la FCSB.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“La FCSB, Mirel Rădoi era la prima lui experiență ca antrenor principal. Am început bine, dar apoi Gigi a început să vorbească mult, să se bage peste tot și a făcut lucrurile complicate pentru echipă. Au apărut probleme cu unii jucători, nu ne-am calificat în Europa și totul s-a dus la vale. Dar ca om, Mirel e foarte bun, foarte respectuos. Știam că va ajunge un antrenor mare”, a spus Tade. Prin comparaţie, el a vorbit şi de Reghecampf.

“Cu Reghecampf… tactic e unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat. Antrenamentele lui erau excelente, mi-au plăcut foarte mult. Dar ca om, nu mi-a plăcut deloc. Eu cred că avea un caracter foarte urât, foarte slab. Cred că cel mai urât caracter pe care l-am găsit într-un tehnician. Avea foarte mare noroc de preparatorul fizic, de Thomas (n.r – Thomas Neubert). 99% din merite îi vin lui. Reghecampf m-a distrus. Pentru că eu eram, din punctul meu de vedere și al altora, cel mai bun atacant din lot atunci. Dar, chiar și asa, în față îl prefera pe Marica, pe Bawab, apoi l-a pus vârf pe Chipciu doar pentru că Gigi spunea că eu nu trebuie să joc. Reghe știe și el: stilul lui era cu pressing sus, fizic, tot meciul. Bawab nu putea să alerge așa, Marica nu mai putea, Chipciu nu era suficient de fizic pentru postul de „9”. Eu eram vârful perfect pentru stilul lui, și o știa. La început, când am venit, eu eram titular, marcam, Hamroun marca, Stanciu dădea pase decisive, totul mergea. A venit pauza de iarnă, ne-am întors, și dintr-o dată am fost scos din echipă. Am pierdut titlul în anul ăla. Reghe a rămas un antrenor bun, dar ca om, pentru mine, nu a avut caracter. Nu a avut curaj”, a spus Gregory Tade pentru sport.ro.

Nici Gigi Becali nu a scăpat de atacul lui Tade. “Mereu le spun oamenilor: poate e un bun om de afaceri, nu comentez, dar în fotbal nu se pricepe. La fotbal nu are nici o treabă! Dacă ești patron și vrei să faci tu echipa, atunci nu mai pune antrenor, fii tu antrenor. Dar nu ai curaj, pentru că știi că nu ești bun. Nu poți să îi spui antrenorului: „joacă ăla, joacă celălalt”, fără să vezi cum se antrenează jucătorii. Ai director sportiv? Lasă-l să-și facă treaba. La Steaua, singura problemă era Gigi. Din cauza lui am plecat. Becali e un măscărici, e un clown. Își bagă nasul unde nu îi fierbe oala.”, a mai spus Tade.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va califica Gică Hagi România la EURO 2028?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:34

Leo Messi nu ține cont de rivalitate! L-a sunat personal unul dintre cei mai mari adversari din carieră

10:28

Se întoarce Thomas Neubert la FCSB? Răspunsul lui Mihai Stoica după plecarea lui Mirel Rădoi

10:00

Două cuvinte pentru istorie! Ce a spus Chivu după calificarea Interului în finala cupei și explicația oferită

9:50

Cine va fi cel mai bun jucător de la World Cup? Sports Illustrated a făcut lista: Messi e abia pe 4

9:29

Catastrofal! Leicester City, retrogradată în liga a treia din Anglia la 10 ani după ce a devenit campioană

9:12

De asta a ajuns Chivu un zeu la Inter! Răspunsul genial când a fost întrebat de scandările fanilor

1 Veste excelentă pentru FCSB. Anunțul făcut de Gigi Becali, după plecarea lui Mirel Rădoi 2 „M-am trezit cu antrenament anulat, mașinile dispărute din bază” Filmul plecării lui Mirel Rădoi de la FCSB 3 „L-am sunat deja”. Primul antrenor contactat de Mihai Stoica, după plecarea lui Mirel Rădoi de la FCSB 4 „Am crezut că a glumit”. Adrian Mutu, surprins când a aflat numele antrenorului dorit în locul lui Mirel Rădoi la FCSB 5 E gata! Turcii au anunţat când semnează Mirel Rădoi cu Gaziantep 6 E oficial, Mirel Rădoi pleacă de la FCSB! S-a întâlnit cu Gigi Becali și i-a comunicat decizia. “Are binecuvântarea mea”
Citește și