Antrenorul de la Rapid, Costel Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca formaţia sa să facă un meci perfect şi să o pună în dificultate pe CFR Cluj.
Înaintea duelului din etapa a 17-a din Liga 1, Rapid e lider, cu 35 de puncte. CFR Cluj se clasează pe locul 12, cu doar 16 puncte, după tot atâtea meciuri jucate.
Costel Gâlcă, reacție categorică înainte de CFR Cluj – Rapid
“Toate meciurile jucate până acum au fost grele. Indiferent că se află în prima sau a doua jumătate a clasamentului, echipele sunt bune, echilibrate. CFR trece printr-o perioadă mai puţin bună, a schimbat antrenorul. Am văzut atitudinea jucătorilor la ultimul meci şi pot spune că echipa s-a schimbat în bine, are o energie pozitivă.
Dar noi ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj. Vrem să avem acel echilibru defensiv pentru a putea ţine adversarul în jumătatea lui şi să marcăm cât mai multe goluri dacă e posibil”, a afirmat Gâlcă.
“Duelul va fi cu CFR-ul, nu cu noul antrenor (n.r. – Daniel Pancu). Ştim că CFR are jucători cu experienţă, ei trec printr-un moment mai puţin bun, dar îşi doresc să intre în play-off. Normal că şi antrenorul lor îşi doreşte mult să câştige acest meci, să se impună cât mai repede, să se vadă amprenta lui. Dar important e ce facem noi, încrederea pe care o avem. Campionatul nu s-a terminat, mai avem meciuri importante de jucat”, a adăugat tehnicianul.
Întrebat dacă va folosi doi jucători Under-21, ţinând cont că Andrei Borza este refăcut după accidentare, iar Cătălin Vulturar traversează o formă bună, Constantin Gâlcă a răspuns: “De ce nu? Pentru noi nu e importantă vârsta, ci ceea ce ei demonstrează la fiecare meci. Important e să avem şi jucători tineri şi să avem un echilibru în acest sens. Iar dacă merită să joace noi vom juca cu doi sau chiar trei jucători Under-21. Toţi jucătorii au încrederea mea, dar trebuie să demonstreze în teren”.
- Anunţul lui Costel Gâlcă despre viitorul său, după ce fanii i-au cerut demisia
- Moruţan a fost sincer, după primul gol la Rapid: “Nu mă ajută”! Ce a spus de fani: “N-am mai trăit aşa ceva”
- Iuliu Mureșan, deranjat de decizia luată de Neluțu Varga: „Momentul este total nepotrivit”
- Anunţul lui Pancu despre viitorul lui! Ce promisiune le-a făcut fanilor Rapidului după ce a câştigat în Giuleşti
- Andrei Cordea știe de ce Rapid a căzut și în acest sezon în play-off: „Își doreau să fie campioni”
































