Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic (48 de ani), a fost întrebat la conferinţa de presă premergătoare meciului „câinilor” cu Botoşani dacă Alex Musi (21 de ani) a fost forţat să se antreneze la naţionala U21, deşi se ştia că este accidentat.
Kopic a răspuns tranşant că nu vrea să se gândească la aşa ceva. El a transmis că şansele ca Musi să evolueze cu Botoşani sunt foarte mici.
Zeljko Kopic, întrebat dacă Musi a fost forţat să se antreneze la naţionala U21: „Nu vreau să merg în direcția asta”
„Nu vreau să merg în direcția asta. Am avut informații, am vorbit cu selecționerul naționalei, am vorbit cu Alex. Asta a fost situația.
Mereu ne încurcă accidentările, dar trebuie să ne adaptăm situației. În primul rând trebuie să ajungem în play-off, apoi să ne luptăm pentru un loc de cupe europene. De asemenea, mai avem și Cupa. De titlu vorbim abia la final.
Botoșani este echipa cu cel mai bun joc de acasă în acest sezon, noi cred că suntem a doua echipă cea mai bună în deplasare. Mergem cu ambiție, vom lupta, știm cum joacă Botoșani acasă. Vor fi multe dueluri puternice, trebuie să fim la cel mai bun nivel. Este un meci dificil, Botoșani își merită locul în clasament.
Vrem să obținem cât mai multe puncte putem, urmează 5 meciuri dificile. Luăm fiecare meci în parte, iar în pauza de iarnă vom analiza unde suntem, ce am făcut bine și ce trebuie să îmbunătățim.
Dacă luăm cele 3 puncte cu Botoșani, înseamnă că vom juca foarte bine, este un teren foarte dificil. Trebuie să continuăm să ne facem treaba cum trebuie”, a declarat Zeljko Kopic în conferința de presă organizată înaintea meciului cu Botoşani.
Botoşani – Dinamo se dispută luni, de la ora 20:30. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în aplicaţia AntenaSport. Înaintea acestui meci Botoşani, fostul lider, e pe 2 în Liga 1, cu 32 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova. Dinamo e pe 4, cu 30 de puncte.
- Csikszereda – Dinamo 1-3. „Câinii” întorc fantastic rezultatul și se desprind înaintea pauzei
- Neluțu Sabău surprinde după ce Farul a ajuns la 8 etape fără eșec în Liga 1: „Sunt multe de pus la punct”
- Adrian Mihalcea știe unde s-a făcut diferența în Farul – UTA 4-2: „Acest lucru ne-a costat”
- Alexandru Musi, OUT din lotul lui Dinamo pentru meciul cu Csikszereda. Ce problemă are jucătorul și cât poate absenta
- „Seamănă cu domnul Hagi”. Denis Alibec, laude pentru Ioan Ovidiu Sabău, după Farul – UTA 4-2. Ce a spus despre borna stabilită

































