Argăseală a trecut de la poezii de pandemie la seriale. Reacţie genială după ce a văzut documentarul lui Jordan: "Nu mă ajută fizicul"

Valentin Pîrcălabu Publicat: 23 mai 2020, 11:26

Comentarii
Argăseală a trecut de la poezii de pandemie la seriale. Reacţie genială după ce a văzut documentarul lui Jordan: "Nu mă ajută fizicul"

Valeriu Argăseală a văzut documentarul lui Michael Jordan

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

"The Last Dance", documentarul despre Michael Jordan l-a atras pe oficialul roş-albaştrilor. Chiar dacă a fost impresionat de documentar, Argăseală spune că nu ar da fotbalul pe baschet. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Aseară văzusem unul dintre serialele cu Michale Jordan, The Last Dance, şi când am văzut trecerea lui de la baschet la basseball, imediat m-am la situaţia pe care o avem noi la momentul acesta. Şi mă gândeam că atâta timp cât cel mai bun jucător al lumii a putut rupe dragostea pe care a avut-o cel mai intens trăită să treacă la alt sport, mi-am zis că motivaţia este cel mai bun lucru pe care poate să îl aibă un sportiv.

Motivaţia ţine şi de spectatori. Nu mă gândesc să mă apuc de baschet pentru că nu mă ajută fizicul, dar admir orice sport pe care îl fac cei care sunt hărăziţi de la Dumnezeu", a spus Valeriu Argăseală, într-un dialog cu Virgil Stănescu. 

Valeriu Argăseală a dat detalii despre cantonamentul FCSB

Argăseală a dat detalii şi din cantonamentul din baza de la Berceni. Jucătorii au fost testaţi de două ori pentru coronavirus.

"După data de 15 au fost aduşi toţi în cantonament, li s-a făcut testarea. Din fericire, toţi au ieşit negativ. Au fost luate toate măsurile pentru e preîntâmpina o infectare dacă va fi cazul. Au răspuns foarte bine la solicitările pe care le-au avut antrenorii şi ceilalţi din staff. Au făcut şi cea de a doua testare, pentru că au trecut cele 7 zile. Sperăm ca de la 1 să ne reunim toată echipa şi să mergem pentru meciuri amicale sau antrenamente tactice, iar pe 13 să începem să jucăm în Liga 1", a spus Valeriu Argăseală.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:11

„N-am înţeles nimic” Neluţu Sabău şi-a taxat jucătorii după FC Argeş – Farul 1-1!

0:09

VIDEORadu Drăgușin, debut excelent la Fiorentina! Nota primită de stoperul român, după un meci în care a pasat decisiv

23:52 14 aug.

Răspunsul lui Mihai Stoica la întrebarea dacă e invidios pe Craiova fiindcă s-a calificat într-o grupă europeană!

23:47 14 aug.

Cristiano Ronaldo pe locul 3, Lukaku pe locul 2! Cum arată clasamentul all-time al sumelor cumulate date pe jucători

23:31 14 aug.

Andrei Borza, integralist în surpriza începutului de sezon în Turcia! Cum s-a descurcat în Galatasaray – Corum 2-2

23:30 14 aug.

FC Argeș – Farul 1-1. Remiză spectaculoasă la Mioveni

1 Mourinho a decis! Doi jucători, out de la antrenamente și scoși la vânzare! Real face record: peste 200 de milioane de euro 2 Patronul cu Bentley din fotbalul românesc, luat la rost de jucători, în vestiar: „Bă, tu nu ne dai salariile? Cum e posibil?” 3 Gigi Becali a anunțat o schimbare majoră la FCSB: „Nu mai suflă nimeni”. Ce se va întâmpla de la meciul următor 4 Transfer pentru Florinel Coman. Merge să se bată cu Radu Drăguşin! 5 Ce înălţime are David Popovici, ce greutate are şi cât poartă la picior. Detalii inedite: de ce trezeşte mereu la 4:30 6 „Doar asta i-a mai rămas!” Reacția incredibilă a spaniolilor, după ce David Popovici a câștigat un nou aur
Citește și