VIDEO

Accidentat, Neymar a făcut show! Starul brazilian a reuşit un hattrick de senzaţie

Bogdan Stănescu Publicat: 4 decembrie 2025, 10:06

Comentarii
Accidentat, Neymar a făcut show! Starul brazilian a reuşit un hattrick de senzaţie

Neymar, după unul din cele 3 goluri marcate cu Juventude / Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Neymar (33 de ani) a reuşit un hattrick de senzaţie în victoria obţinută de echipa sa, Santos, în deplasare, cu Juventude. Starul brazilian a înscris toate golurile lui Santos din deplasarea de la Juventude, în pofida faptului că evoluează accidentat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar dacă trebuie să se opereze, Neymar a decis să amâne intervenţia chirurgicală şi să joace în continuare pentru Santos. Starul a luat hotărârea pentru a contribui la salvarea de la retrogradare a lui Santos. După victoriile cu Sport Recife şi Juventude, partide în care Neymar a fost MVP, Santos e acum pe locul 14 în campionatul Braziliei, cu 44 de puncte după 37 de etape, cu 2 mai multe decât Vitoria, prima echipă aflată pe loc de retrogradare.

Neymar, hattrick pentru Santos! Al doilea meci la rând în care e MVP, deşi joacă accidentat

Neymar a deschis scorul cu Juventude în minutul 56, cu un şut deviat din careu. În minutul 65 vedeta s-a demarcat excelent şi a reuşit „dubla”, finalizând pe lângă portarul Jandrei. În minutul 73 Neymar avea să îşi completeze hattrick-ul şi să închidă tabela, transformând un penalty.

Pentru prestaţia lui din meciul cu Juventude Neymar a fost notat cu 9 de către site-ul de specialitate flashscore.ro. El a primit 8.7 pentru evoluţia din meciul precedent, cu Sport Recife, în care a reuşit un gol şi un assist. Şi în acea partidă Santos s-a impus cu 3-0. Pentru Neymar şi Santos urmează acum meciul cu Cruzeiro, de acasă, care se va disputa duminică, de la ora 21:00.

Neymar visează să fie în lotul Braziliei la World Cup 2026, turneu final transmis în exclusivitate în România în Universul Antena. Selecţionerul Braziliei, Carlo Ancelotti (66 de ani), a transmis deja că îl urmăreşte atent pe Neymar şi că acesta poate fi convocat în lotul pentru World Cup. Ultimele evoluţii ale lui Neymar îl fac pe acesta un candidat serios la un loc în lotul stelar al lui Ancelotti pentru Mondialul din America.

Reclamă
Reclamă

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Cupa Mondială 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:59

Cătălin Cîrjan a cerut transferuri la Dinamo, înainte de debutul în noul sezon. Ce a spus și Nuno Campos

12:27

Când debutează Eddy Gnahore la FCSB. Anunțul făcut de Gigi Becali, după succesul cu FC Argeș

12:17

Spaniolii se tem de Lionel Messi înaintea finalei de la Mondial: „O imensă provocare”

11:44

Fost campion mondial cu Spania, apel către Donald Trump: „Ajutor”. Motivul incredibil pentru care nu poate intra în SUA

11:40

Cu ce echipă a semnat Mihai Lixandru, după ce Gigi Becali i-a anunțat transferul. Va fi coleg cu un fost dinamovist

11:00

Nadia Comăneci, 50 de ani de la primul 10 din istorie! Ziua în care „Zeiţa de la Montreal” a atins perfecţiunea

1 Jucătorul făcut praf de Gigi Becali după FCSB – FC Argeş 2-0: „E fricos, ce să faci cu el? Nu poate” 2 Adio, Dinamo! Fotbalistul pleacă înainte de startul noului sezon de Liga 1 3 Probleme de lot pentru Nuno Campos înainte de debutul la Dinamo! Cum ar putea arăta echipa la meciul cu Petrolul 4 Gata, s-a făcut transferul! A ajuns în România și semnează cu FCSB 5 FIFA a făcut marele anunţ! Cine arbitrează finala Cupei Mondiale? Centralul a izbucnit în plâns când a aflat 6 FCSB, CFR și „U” Cluj și-au aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar Conference League. Lista completă
Citește și