Închide meniul

David Popovici a dat cărţile pe faţă! Nu a încasat încă banii de la ANS! “Nu e o realitate prea frumoasă”

Dan Roșu Publicat: 10 decembrie 2025, 9:25

Comentarii
David Popovici a dat cărţile pe faţă! Nu a încasat încă banii de la ANS! Nu e o realitate prea frumoasă

David Popovici, cu tricolorul României - Profimdia Images

Campionul olimpic şi mondial David Popovici a declarat, marţi seara, că nu a încasat premierile de la Agenţia Naţională pentru Sport (ANS) pentru medaliile câştigate, la fel ca toţi ceilalţi sportivi, el subliniind că unele dintre sume sunt restante din vara anului 2024.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Şi eu sunt în aceeaşi situaţie ca toţi ceilalţi. Eu cred că din vara anului trecut sunt în această situaţie. Sper ca pentru mine şi dar şi pentru ceilalţi sportivi să se rectifice situaţia. Nu ştiu exact ce sfat să le dau eu politicienilor, însă mereu am spus şi o să spun că sportul este cel mai bun ambasador al ţării.

David Popovici nu a încasat banii de la ANS

De aceea cred cu tărie că ar trebui să fie o prioritate naţională. Dacă ar fi o prioritate şi s-ar pune mai mult accent pe sport, toţi am avea de câştigat, am avea o societate mult mai educată din punctul ăsta de vedere”, a afirmat înotătorul la Gala #BeActive organizată de ANS.

Întrebat dacă ştie sportivi care nu au din ce trăi din cauza acestor întârzieri, Popovici a răspuns: “Da, nu e o realitate prea frumoasă. Sportul în sine este foarte dificil, după care, dacă nu eşti recompensat pe măsura muncii pe care o depui e foarte, foarte greu. Dacă vrei să continui în sport mulţi ani trebuie să îţi câştigi şi pâinea, nu ai ce face”.

El a menţionat că este norocos că în ultima perioadă a reuşit să atragă parteneri şi sponsori.

Reclamă
Reclamă

“Cred că sportivii care nu reuşesc să atragă sponsori se descurcă în această situaţie mai greu. Eu sunt recunoscător că undeva pe la 18 ani, când am început să apar în lumina reflectoarelor, am reuşit să atrag sponsori. Poate pentru că interviurile mele erau OK, poate declaraţiile mele erau OK… şi în timp am reuşit.

Dar la început era foarte, foarte dificil să atrag sponsori. Şi pentru mine, pentru tatăl meu, care se ocupa de lucrul ăsta. Mi-a povestit că scria unor sute de companii din orice domeniu… le spunea că eu am rezultatul ăsta, că am potenţial şi dacă vor să mă sponsorizeze. Discuţia era despre sume mici, dar ele ar fi contat foarte mult atunci. Acum însă sunt într-o postură foarte bună în care companiile vin către noi şi noi către ele”, a precizat sportivul.

David Popovici susţine că a obosit de câte ori a cerut autorităţilor locale şi centrale să susţină sportul în general, precum şi modernizarea bazinului din cadrul Complexului “Lia Manoliu”, în special: “Se ştie discursul meu despre lipsa infrastructurii în Bucureşti şi în România. Există câteva bazine olimpice, câteva neolimpice, dar cu siguranţă nu la nivelul la care au nevoie tinerii sportivi şi noile generaţii.

Reclamă

Mi-ar plăcea să văd mai multă înclinare către partea sportivă, către un stil de viaţă mai sănătos. Cu bazinul acoperit de la ‘Lia Manoliu’ nu ştiu dacă să mai am atât de multe speranţe. Cred că de vreo doi ani am început să vorbesc despre condiţiile care sunt acolo, mai ales în timpul iernii, de faptul că e în paragină de aproape 10 ani… răspunsurile au fost pasate din stânga în dreapta, s-a spus că se va face, se va rezolva… E obositor deja”.

Dublul campion mondial de la Singapore a explicat că în această perioadă petrece timp cu familia şi prietenii, iar lista obiectivelor pentru anul 2026 o va realiza peste aproximativ o lună.

“Ultimii doi ani au fost foarte, foarte diferiţi. Consider că 2025 a fost un an mai important pentru mine, în evoluţia mea, în creşterea mea ca sportiv şi ca om. Dar tot 2024 rămâne cel mai emoţionant an din cariera mea, când am luat aurul olimpic. Pentru mine şi majoritatea colegilor s-a încheiat sezonul şi suntem bucuroşi.

Acum ne pregătim să îl începem pe următorul. E o lună în care putem să răsuflăm uşuraţi şi să petrecem timp cu familiile. Cred că lista de obiective pentru anul următor o să o fac cam peste o lună, cam aşa. Atunci o să pun pe hârtie, ca de obicei. Nu pot să spun ce va fi pe listă pentru că încă nu m-am decis”, a mai spus Popovici.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Este Denis Drăguş o pierdere mare pentru România pentru meciul cu Turcia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:48
Ce tatuaj îşi va face Carlos Alcaraz după câştigarea titlului la Australian Open 2026
12:46
NBA All-Star Game 2026. Tot ce trebuie să ştii despre ediţia cu numărul 75 (16 februarie, 00:00, AntenaPLAY)
12:44
Jucătorul s-a răzgândit şi vrea să se transfere la FCSB: “O să-l sun pe Gigi Becali”
12:16
Lovitură pentru Real Madrid. Cât lipseşte Jude Bellingham, după accidentarea din meciul cu Rayo Vallecano
12:04
VIDEOOklahoma City Thunder – Denver Nuggets 121-111. Shai Gilgeous-Alexander şi-a condus echipa spre victorie cu o prestaţie de MVP
12:00
Europe Top 16 Cup (5-8 februarie, AntenaPLAY). Bernadette Szocs, Eliza Samara şi Eduard Ionescu, calificaţi
1 Românul celebru cu salariu la stat de 36.800 de euro pe lună! “Ce vă mai place să le numărați banii altora” 2 FCSB transferă un atacant brazilian. Vine să se bată cu Bîrligea pentru postul de titular! 3 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Jucătorul dorit de Chivu va juca la Atletico 4 Un club uriaş din Europa îl transferă pe Benzema. Francezul va avea un salariu de 20 de milioane de euro! 5 Ilie Bolojan, decizie în cazul impozitului de 36.000 de euro pe care fundaţia lui Mihai Neşu trebuie să-l plătească 6 Gigi Becali și-a ieșit din minți după FCSB – Csikszereda 1-0: „Facem cerere, să-l scoată”
Citește și