Închide meniul
VIDEO

David Popovici, încă o dată campion în afara bazinului: casă pentru 12 copii cu nevoi speciale

Antena Sport Publicat: 10 decembrie 2025, 14:28 / Actualizat: 10 decembrie 2025, 16:02

Comentarii
David Popovici, încă o dată campion în afara bazinului: casă pentru 12 copii cu nevoi speciale

David Popovici, alături de copii - Antena Sport

București, 10 decembrie 2025 – 12 copii cu nevoi speciale, din ultimul centrul de plasament din Sectorul 5, se vor muta într-o locuință primitoare, adaptată nevoilor lor – un ”acasă” adevărat, așa cum merită orice copil.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Casa familială, construită în doar un an de către Hope and Homes for Children în Sectorul 5, a fost inaugurată astăzi, alături de Ambasadorii fundației: David Popovici, Amalia Enache, Mihai Morar, Marius Manole și Alexandru Tomescu. Au fost prezenți la eveniment și cei 12 copii care vor locui în noua casă, partenerii organizației, precum și reprezentanți ai DGASPC Sector 5 și ai Primăriei Sectorului 5.

David Popovici, încă o dată campion în afara bazinului

Pentru construcția casei, Ambasadorii Hope and Homes for Children au mobilizat cea mai solidă comunitate de donatori din istoria organizației – 16.000 de donatori persoane fizice și 28 de companii, în campania ”Ambasador pentru ACASĂ. Când construim O CASĂ, construim UN OM”.

”Astăzi inaugurăm înfăptuirea unei promisiuni. Promisiunea că nici un copil nu ar trebui să crească fără siguranță, fără iubire, fără un loc în care cineva să-i spună <bun venit acasă>. Există ziduri care țin oamenii la distanță. Și există ziduri care îi aduc aproape. Zidurile acestei case nu au fost ridicate din beton, ci din încredere. Din încrederea a peste 16.000 de oameni și 28 de companii care au ales să creadă că acești copii merită șansa la o viață firească.

Cu ajutorul lor, acești copii vor avea ceea ce pentru mulți este un lucru firesc, dar pentru ei e ceva extraordinar. O cameră. Un pat. O masă la care cineva îi întreabă <Cum ți-a fost ziua?>. O voce care spune <Sunt aici>. Mulțumim ambasadorilor noştri, partenerilor, autorităților, donatorilor, echipei și tuturor celor care au pus o parte din sufletul lor în acest proiect. Dar, mai ales, mulțumim copiilor. Ei sunt motivul. Ei sunt curajul. Ei sunt viitorul. Astăzi, nu doar inaugurăm o casă. Astăzi, deschidem o ușă spre demnitate. Și, mai ales, spre Acasă.” – declară Ștefan Dărăbuș, Director General Hope and Homes for Children România.

Reclamă
Reclamă

Campania ”Ambasador pentru ACASĂ. Când construim O CASĂ, construim UN OM” s-a derulat din aprilie până în decembrie 2024. Ambasadorii Fundației – David Popovici, Amalia Enache, Mihai Morar, Marius Manole și Alexandru Tomescu și-au mobilizat exemplar comunitățile, reușind să depășească în strângerea de fonduri ținta de 450.000 de euro, stabilită inițial. Suma adunată în cadrul campaniei a făcut posibilă ridicarea și utilarea casei, precum și începerea construcției unei noi case familiale. După doar un an de la începerea lucrărilor de construcție, campionul David Popovici le-a oferit copiilor cheia noii locuințe în care se vor muta.

”Am avut emoții mari anul trecut, când am lansat campania, nu știam dacă voi reuși să strâng suma pe care mi-am propus-o. Apoi am fost copleșit de generozitatea oamenilor. Azi sunt fericit că ne ținem promisiunea față de copii. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit cu donații. Sunt mândru de voi, mi-ați dat încredere că nimic nu e imposibil când ne unim forțele pentru binele copiilor.”, afirmă David Popovici.

Copiii au explorat cu încântare camerele casei în care se vor muta, recent amenajată și decorată festiv pentru Crăciun. Totul a fost pregătit cu grijă pentru a le oferi un mediu primitor și cald. La finalul vizitei, aceștia au primit cadouri de Crăciun din partea campionilor canotori ai României: Florin și Maria Lehaci, Marian Florin Enache, Magdalena Rusu, Ciprian Tudosă, Gabriela și Adriana Marin, Dorin Alupei, Bianca Ifteni, Ionela și Marius Cozmiuc, Gabriela Tivodariu, Amalia și Iulian Chelaru.

Reclamă

”Mulțumim Fundației Hope and Homes for Children pentru sprijinul oferit și pentru colaborarea constantă în beneficiul copiilor vulnerabili. Această casă familială este un exemplu concret de solidaritate și responsabilitate socială și suntem încrezători că va deveni un spațiu în care copiii vor găsi siguranță, sprijin și speranță pentru viitor. Așteptăm cu interes să continuăm împreună proiecte menite să contribuie la dezvoltarea și bunăstarea copiilor aflați în dificultate.” — declară Vlad Popescu Piedone, Primarul Sectorului 5.

Casa familială inaugurată astăzi are o suprafață de 300 mp și beneficiază de o curte generoasă. Proiectul a fost realizat pe un teren pus la dispoziție de Primăria Sectorului 5, după modelul unei locuințe familiale, cu spații personale pentru fiecare copil, dar și cu zone comune destinate socializării și activităților în grup. Locuința dispune de patru dormitoare, un living, o bucătărie spațioasă și trei băi, fiind complet mobilată și dotată cu toate facilitățile necesare pentru a asigura confort, siguranță și căldura unui adevărat Acasă.

Inaugurarea casei marchează închiderea ultimului centru de plasament din Sectorul 5 al Capitalei și reprezintă încă un pas înainte în misiunea Hope and Homes for Children de a închide toate orfelinatele și de a le înlocui cu soluții familiale, prietenoase, centrate pe nevoile copiilor.

Despre Hope and Homes for Children România

În total, în 27 de ani de intervenții, Hope and Homes for Children România a susținut 44.832 de copii să rămână în siguranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie instituționalizați, prin Programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie. Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit la închiderea a 80 de centre de plasament, iar prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 133 de case familiale, cu 7.725 de copii scoși din orfelinate și 2.084 reintegrați în familia naturală sau extinsă.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55
Real Madrid – Manchester City 1-2, în meciul serii din UCL. Viitorul lui Xabi Alonso, în pericol. Rezultatele și clasamentul
23:52
Cum se poate califica FCSB în „primăvara europeană”. Calculele făcute de Mihai Stoica înaintea meciului cu Feyenoord
23:49
Antoine Baroan, OUT din iarnă de la Rapid? “Dacă nu realizează unde este…”
23:46
Franța și Olanda s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial. Cum arată „careul de ași”
23:14
Au greșit competiția! Meciul din Champions League la care s-a auzit imnul Europa League înainte de start
23:14
Erling Haaland, record uriaș după ce a marcat în Real Madrid – Manchester City. Cifre fabuloase pentru starul lui Guardiola
1 Gigi Becali vrea un alt fundaș din Liga 1, după ce transferul lui Kevin Ciubotaru a intrat în impas. Noua țintă de la FCSB 2 Arne Slot a recunoscut că nu a fost penalty în Inter – Liverpool 0-1! Reacţia genială a olandezului 3 Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter a pierdut cu Liverpool. Verdictul dat de italieni 4 Cristi Chivu, reacție dură după penalty-ul controversat primit de Liverpool în victoria cu Inter: „Să înțeleagă!” 5 Lovitură pentru Universitatea Craiova! Un jucător de bază, direct pe masa de operaţie! Nu va mai juca în 2025 6 Super-transferul anunţat de Gigi Becali la FCSB nu e făcut! Agentul a rupt tăcerea: “Asta e prioritatea”
Citește și