Mircea Lucescu a răbufnit şi a făcut praf arbitrajul. Selecţionerul a transmis că România a fost dezavantajată clar în trei meciuri din preliminariile World Cup 2026.
Concret, „Il Luce” a declarat că „tricolorii” au avut de suferit din cauza arbitrului în ambele partide pierdute cu Bosnia, cât şi înfrângerea cu Austria, din deplasare. Selecţionerul consideră că naţionala sa ar fi trebuit să primească mai multe lovituri de la 11 metri.
Mircea Lucescu a răbufnit şi a făcut praf arbitrajul
De asemenea, Mircea Lucescu a amintit în special de meciul retur cu Bosnia, în care Denis Drăguş a fost eliminat. Acesta consideră că bosniacii ar fi trebuit să rămână în inferioritate numerică după faultul dur comis asupra lui Marius Marin.
„A fost meciurile cu Bosnia, atât acasă, cât și în deplasare. A mai fost și partida cu Austria, de la Viena. Penalty clar la Drăguș. A mai fost o fază cu Dennis Man, când a driblat, iar mai apoi a fost tras cu mâna și i-au luat piciorul cu totul.
Nu s-a dat nimic. Eliminarea lui Drăguș și înțelegerea, între ghilimele, de care a dat dovadă arbitrul la faza cu Marius Marin, când a fost lovit la ureche… Sunt prea multe”, a declarat Mircea Lucescu, conform digisport.ro.
România va întâlni Turcia în martie, în semifinala barajului de World Cup 2026. În cazul unui succes la Istanbul, „tricolorii” se vor duela cu învingătoarea duelului Slovacia – Kosovo, în finala play-off-ului.
- Lisav Eissat, cuvinte mari despre România în presa din Israel: „Mi se întinde covorul roșu peste tot pe unde merg”
- Ultimul gest făcut de Mircea Lucescu la naţionala României. Radu Drăguşin: „L-a întrebat pe șoferul lui”
- „O mare problemă” Ce i-a transmis selecţionerul Gică Hagi lui Adi Ilie înainte de debutul „Regelui” într-un meci oficial
- Dumitru Dragomir, atac necruţător la adresa lui Răzvan Burleanu şi FRF: „L-au adus pe Gică Hagi să îşi bată joc de el”
- Dan Petrescu a dat verdictul după ce l-a văzut pe Gică Hagi pe banca României: „Mi-aș dori”

































