”Există oameni care merită toate consideraţia, valoroşi, respectabili şi pentru aceia statul e vinovat sută la sută fiindcă n-a creat posibilităţi ca să-i păstreze.
Cornel Dinu: ”S-au întors amărâții ăia, scursura societății”
Apoi, e drept, s-au întors şi amărâţii ăia… Scursura societăţii. Şi aici, tot statul e vinovat. Ăştia erau ţinuţi cu botul pe labe înaintea de 1989 fiindcă existau legi. Să ştii că acel dicton, „o lege mai proastă e mai bună decât una care nu există", e foarte adevărat. Atunci aveau frică, după '89 a dispărut frica şi au plecat. Unde s-au dus?
O să vă povestesc ce mi-a zis ambasadorul Franţei acum vreo 12-13 ani, l-am întâlnit la Paris. „Cornele, au terorizat Franţa, doar din tonomate fură anual 2-3 milioane de euro", asta mi-a zis. Mai e ceva de comentat?, a spus ”Procurorul”, pentru Gazeta Sporturilor.
În jur de 12 milioane de români locuiesc oficial în afara granițelor României.
- Cornel Dinu a lucrat 40 de ani în clubul Dinamo
- 12 milioane de români locuiesc în afara țării
- Cornel Dinu are 71 de ani
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Din ce afacere a făcut Victor Piţurcă o avere. A fost dat de gol de un „rival”: „A câştigat 20-30 de milioane de euro”
- (P) Pariuri pe ofsaid și lovituri libere: Cum funcționează aceste piețe speciale
- (P) Cum să alegi anvelope auto economice fără a-ți pune siguranța în pericol
- Dublă tragedie în familia lui Dani Vicol. A murit la 7 ani! Mama lui face declarații emoționante
- Ce i s-a putut întâmpla Mihaelei Rădulescu, după ce s-a întors în locul unde iubitul ei a murit: „Când am închis ochii…”































