O nouă lovitură financiară dată de patronii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl. Cei care finanțează echipa de ligă secundă din Bacău au bătut palma pentru o mega afacere în Buurești. Se pregătesc să cumpere 5 terenuri care au făcut parte din fosta platformă industrială ICMA. Mai exact, este vorba despre o suprafață totală de peste 11.400 de metri pătrați.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Locația pe care urmează să o cumpere frații Dedeman se află în apropierea unei alte afaceri a acestora. Mai exact, la Dedeman Pantelimon.

Lovitură financiară dată de frații Dedeman

Noua afacere a fraților Pavăl ar urma să se finalizeze în al doilea trimestru al anului 2027, conform profit.ro. Sursa citată mai spune că încă nu s-a anunțat ce urmează să se construiască pe această suprafață.

O mare parte dintre clădirile fostei fabrici au fost demolate în 2019. Asta după ce frații Pavăl au deschis magazinul Dedeman din apropiere. Cei doi dețin deja terenul fostei platforme industriale Andami, cu o suprafață de aproximativ două hectare. Au achiziționat acest teren în urmă cu doi ani de la familia turcă Eskiocak.

Pe terenul fostei platformei ar putea fi construite circa 700 de apartamente sau un parc comercial, mai spune sursa citată. La începutul acestui an, patronii Dedeman, fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, au cumpărat Carrefour România într-o tranzacţie de 823 de milioane de euro.

Fraţii Pavăl, investitori şi în fotbal

În afară de investiţiile din mai multe domenii, precum retail şi imobiliar, fraţii Pavăl au devenit, recent, şi investitori în fotbal. Miliardarii români s-au implicat financiar la FC Bacău. Fără investiţii majore, FC Bacău e însă în play-off în acest sezon de Liga 2, pe locul 6.

După 10 etape disputate, FC Bacău ocupă locul 6 în Liga 2, cu 18 puncte. Dragoş Pavăl are o avere estimată la 2.2 miliarde de dolari de către cei de la revista Forbes. În schimb, fratele său, Adrian, are o avere estimată la 1.5 miliarde de dolari de către respectiva publicaţie de specialitate.