Ultima etapă din 2025 a Ligii 1 a venit cu mai multe surprize. Universitatea Craiova a încheiat pe primul loc anul, după succesul în faţa lui Csikszereda, scor 5-0, în timp ce echipele de pe locurile 2-5 (Rapid, FC Botoşani, Dinamo şi FC Argeş) au pierdut.
Rapid a pierdut derby-ul cu FCSB, FC Botoşani a fost învinsă de CFR Cluj pe teren propriu, Dinamo a fost învisă de UTA, în timp ce Oţelul Galaţi a bătut-o pe FC Argeş. La finalul acestei runde, LPF a ales echipa etapei.
Echipa etapei cu numărul 21 din Liga 1
PORTAR
- Robert Popa (Unirea Slobozia) – A apărat un penalty într-un moment important, care ar fi putut schimba soarta partidei de la Clinceni.
FUNDAŞI
- Carlos Mora (Universitatea Craiova) – A dominat flancul drept. Ofensiv, a contribuit la succesul oltenilor cu gol și pasă decisivă.
- Ionuț Stoica (FC Hermannstadt) – Veteranul celor de la FC Hermannstadt a înscris în ultimele minute golul care le-a adus sibienilor un punct.
- Dmytro Pospielov (UTA Arad) – A avut o evoluție solidă în fața atacanților adverși.
- Conrado Holz (Oțelul Galați) – Acțiunile lui din partea stângă au pus mari probleme adversarilor. A contribuit la ambele reușite ale oțelarilor.
MIJLOCAŞI
- Alin Roman (UTA Arad) – Gol și pasă decisivă. A ajuns la 13 contribuții ofensive în acest sezon.
- Pedro Nuno (Oțelul) – Un nou meci excelent făcut de mijlocașul gălățenilor. Gol și pas[ decisivă.
- David Matei (Universitatea Craiova) – Tânărul și talentatul jucător craiovean a înscris primele lui goluri în SuperLiga României. Este al 16-lea marcator al Universității din acest sezon, un alt capitol la care gruparea olteană este lideră.
- Darius Olaru (FCSB) – A marcat un gol foarte frumos, al 52-lea din carieră în SuperLigă.
ATACANŢI
- Renato Espinosa (Unirea Slobozia) – A marcat o dublă care s-a dovedit a fi decisivă. A ajuns la patru goluri înscrise pentru ialomițeni.
- Assad Al-Hamlawi (Universitatea Craiova) – Introdus la startul reprizei secunde, a marcat de două ori pentru un succes categoric, în urma căruia oltenii au încheiat anul în fruntea clasamentului.
ANTRENORUL ETAPEI
- Daniel Pancu (CFR 1907 Cluj) – Ardelenii s-au impus pe ,,Municipalul” din Botoșani, provocându-le gazdelor prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon.
- Decizie în privinţa lui Marius Şumudică. Anunţul făcut de noul conducător al CFR
- Tras pe linie moartă de Becali, trece prin momente groaznice: „Mi-e și rușine să vorbesc cu el, săracul!”
- Câte acţiuni mai are Victor Angelescu la Rapid, după ce Dan Şucu a mărit capitalul social: „Ajut cu ce pot”
- „Nu ai cum să faci asta” Reacţia lui Victor Angelescu după incidentul cu Daniel Pancu şi fanul Rapidului!
- Marius Șumudică, lovit din plin înaintea derby-ului cu FCSB: a reziliat unilateral contractul cu CFR Cluj

































