Olimpiu Moruțan (26 de ani) e gata să schimbe echipa înaintea barajului României cu Turcia. Internaționalul român nu s-a adaptat la Aris Salonic, echipă la care s-a transferat la începutul sezonului.
Agentul lui Olimpiu Moruțan caută echipe pentru acesta, Aris luând în calcul chiar varianta unui transfer definitiv al românului.
Olimpiu Moruțan, gata să schimbe echipa înaintea barajului cu Turcia
Jurnaliștii greci menționează că Olimpiu Moruțan s-ar putea întoarce în Turcia, acolo unde a mai evoluat pentru Galatasaray și Ankaragucu.
„Posibilitatea ca Olimpiu Moruțan să plece de la Aris pare tot mai reală, în condițiile în care fotbalistul român își caută o nouă echipă.
Varianta unui împrumut sau chiar a unui transfer definitiv, în cazul în care va exista o ofertă concretă, este luată serios în calcul la Aris. Agentul jucătorului lucrează deja în această direcție.
Clubul este informat și este de acord cu demersurile reprezentantului internaționalului român, mai ales în contextul în care prima parte a sezonului a fost sub așteptări pentru el.
Moruțan a fost transferat cu obiectivul clar de a face diferența în compartimentul ofensiv al echipei. Totuși, după 16 meciuri disputate, nu a reușit să marcheze sau să ofere vreo pasă decisivă, iar evoluțiile sale au fost, în general, considerate modeste.
Înainte de a semna un contract pe trei ani și de a ajunge la Salonic, Moruțan a evoluat în Turcia. Tocmai de aceea, agentul său își concentrează căutările în special pe această piață, dar și în România”, notează grecii de la gazzetta.gr.
Olimpiu Moruțan, cotat la suma de două milioane de euro, mai are contract cu Aris Salonic până în vara lui 2028. Internaționalul român a bifat 16 meciuri pentru formația greacă în acest sezon, în toate competițiile, fără să marcheze vreun gol.
- E gata! Trabzonspor a anunţat ce se întâmplă, de fapt, cu Denis Drăguş în următorul sezon
- „Nepotrivit”. Conducerea Universităţii Craiova, reacţie fermă după ce Ştefan Baiaram şi-a ieşit din minţi
- Anderson Ceara a semnat! Jucătorul dorit de FCSB a dat lovitura şi va avea un salariu uriaş
- Filipe Coelho, prima reacţie după scandalul uriaş făcut de Ştefan Baiaram: „Cu mine nu are nimic”
- „Nu ni s-a întâmplat asta niciodată”. Vladimir Screciu, şocat de ce s-a întâmplat în Universitatea Craiova – KuPS 2-1































