Premiul de cel mai bun antrenor al lunii decembrie în Serie A a fost acordat românului Cristian Chivu, tehnicianul echipei Inter Milano, a anunţat, vineri, liga italiană de fotbal – Serie A.
Premiul, o premieră în scurta carieră de antrenor a lui Chivu, îi va fi înmânat înaintea meciului dintre Inter şi Napoli, care va avea loc duminică, de la ora 21:45, pe Stadio “Giuseppe Meazza” din Milano.
Cristi Chivu, desemnat antrenorul lunii decembrie în Serie A
La calculul acestui premiu au fost luate în considerare rezultatele a trei etape din Serie A, 14, 15 şi 17.
“Cristian Chivu şi-a ghidat băieţii cu curaj, carismă şi sens de apartenenţă. Ca antrenor, Chivu s-a prezentat pe banca echipei Inter fără temeri, cerând băieţilor săi să construiască în viteză şi să realizeze cât mai multe recuperări ofensive, conjugând propriile idei tactice cu punctele forte ale unei echipe care a reuşit să ajunge în finala Ligii Campionilor de două ori în ultimii trei ani.
Cele trei victorii din tot atâtea meciuri din luna decembrie au adus-o pe Inter pe primul loc în clasament, într-o competiţie care continuă să ţină cu sufletul la gură toţi suporterii, după răsturnări de situaţie şi schimbări pe verticală”, a declarat administratorul delegat al Lega Calcio Serie A, Luigi De Siervo.
Inter a câştigat în decembrie în Serie A cu Como (4-0, acasă), Genoa (2-1, în deplasare) şi cu Atalanta (1-0 în deplasare).
Inter e lider în Serie A, înaintea meciului cu Napoli. Trupa lui Cristi Chivu are 42 de puncte, după 18 meciuri disputate, având un avans de patru puncte faţă de formaţia lui Antonio Conte.
- Cristi Chivu şi-a stabilit ţinta de pe piaţa transferurilor, după ce jucătorul pe care îl voia a ales Chelsea!
- “Here we go!”. Jucătorul dorit de Chivu la Inter şi de Chelsea a acceptat oferta
- Lovitură pentru Cristi Chivu! Fotbalistul dorit de Inter este ademenit de gigantul din Premier League
- Transferul de 50 de milioane € dorit de Chivu la Inter intră în linie dreaptă. Toate detaliile mutării
- Florinel Coman, interzis la FCSB? Fotbalistul, dorit de un club de tradiție din Serie A
































