Ca de fiecare dată într-un cantonament, proaspătul venit de la FCSB a purtat banderola la primul lui meci pentru roş-albaştri. Andre Duarte (28 de ani) a debutat pentru FCSB la partida cu Beşiktaş din Antalya, iar roş-albaştrii au decis ca el să poarte banderola de căpitan.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alibec a purtat şi el, în vară, banderola de căpitan la FCSB, la amicalul cu Almere City, primul lui joc în tricoul campioanei de la revenirea la echipa lui Becali. Alibec a şi marcat atunci.

Andre Duarte, căpitan la primul lui meci pentru FCSB

Portughezul Andre Duarte a fost primul transfer al FCSB-ului din această iarnă. El a semnat cu campioana României după ce şi-a reziliat unilateral înţelegerea cu echipa maghiară Ujpest. Ujpest a decis să îl dea în judecată.

Cotat la 800.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com, Andre Duarte a fost dorit şi în trecut de FCSB. Campioana a profitat de situaţia acestuia şi l-a transferat ca jucător liber de contract.

Andre Duarte a jucat în 10 meciuri în acest sezon pentru Ujpest în campionat, reuşind un assist. A mai evoluat în 3 meciuri în Cupa Ungariei. El a semnat cu FCSB până în vara lui 2027.

Andre Duarte, căpitan la meciul cu Beşiktaş
Andre Duarte, căpitan la meciul cu Beşiktaş, primul al lui în tricoul FCSB-ului

 

FCSB a respectat tradiţia! Decizia luată de roş-albaştri pentru meciul „de lux” cu Beşiktaş Andre Duarte, la FCSB
Mai multe fotografii