3/3 pentru România. Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, pe tabloul principal la Adelaide

Andrei Nicolae Publicat: 11 ianuarie 2026, 8:40

Comentarii
3/3 pentru România. Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian, pe tabloul principal la Adelaide

Cîrstea, Ruse și Cristian / Colaj Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au acces pe tabloul principal la Adelaide, turneu de categorie WTA 500, cu premii de peste 1,2 milioane de dolari.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Prima rachetă a României, respectiv jucătoarea care se va retrage la finalul sezonului au câștigat în minimum de seturi, în timp ce Ruse, care era outsideră, s-a impus în decisiv.

Toate româncele de la Adelaide, pe tabloul principal al competiției

În turul decisiv al calificărilor, Cîrstea, favorită 2 şi locul 41 WTA, a trecut de sportiva Kamilla Rahimova, din Uzbekistan, locul 91 WTA, scor 7-6 (5), 6-3. Cristian, principala favorită, a trecut și ea de austriaca Anastasia Potapova, locul 55 WTA, scor 6-1, 6-3.

Cap de serie 12 în calificări, Gabriela Ruse, locul 85 WTA, a învins-o pe sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 47 mondial, scor 3-6, 6-3, 6-2. Pentru prezenţa pe tabloul principal la Adelaide, Cîrstea şi Ruse vor primi 25 de puncte WTA.

Turneul premergător Grand Slam-ului de la Australian Open aduce nume mari la start, precum Jessica Pegula, Madison Keys, Mira Andreeva sau Ekaterina Alexandrova, patru prezențe din Top 10 WTA astfel.

Reclamă
Reclamă

Sursa: News.ro

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Ar trebui înlocuit Marius Baciu din funcţia de antrenor al FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:45

LIVE VIDEOCrinuţa Andra Sebe s-a calificat în sferturile Campionatului European de box, live în AntenaPLAY! Victorie mare pentru româncă

14:30

Trei jucători care ar putea fi titulari la naţională, făcuţi praf de Cornel Dinu: „Am rezerve în privinţa strategiei lui Gică”

14:15

Chemat la naţionala României, Cătălin Cîrjan a anunţat ce dorinţă are

14:14

Transfer la Farul. Un fost coleg al lui Kylian Mbappe a semnat cu constănţenii

14:00

Cristi Borcea mizează pe un jucător care nu a evoluat deloc în acest sezon: „A fost pariul meu de la început”

13:32

Anunţul momentului: Leo Messi, discuţii pentru un posibil transfer. „E vorba de respect”

1 Chivu i-a șocat pe italieni înainte de AS Roma – Inter! Decizia rară luată de un antrenor: în alte țări primea amendă 2 Kyros Vassaras a decis arbitrul pentru Universitatea Craiova – FCSB: Gigi Becali a ameninţat cu retragerea din fotbal! 3 Gigi Becali l-a ales pe viitorul antrenor al FCSB-ului! E şi pe placul suporterilor 4 Chivu a cedat! Decizia luată de antrenorul Interului înainte de derby-ul cu AS Roma 5 Meriton Korenica a primit o veste proastă înaintea derby-ului dintre Universitatea Craiova și FCSB 6 Ce s-a ales de averea lui Cosmin Olăroiu, în 2026. Gigi Becali a spus câți bani are în conturi
Citește și