Maroc va găzdui Cupa Mondială din 2030, alături de Spania și Portugalia. Până atunci, marocanii se „antrenează” pentru marele eveniment de peste patru ani cu organizarea Cupei Africii pe Națiuni, competiție ajunsă deja în faza semifinalelor.
Am fost în Maroc pentru Cupa Africii, iar senzația e că nord-africanii se vor ridica la nivelul celei mai importante competiții din lume. Mai mult, au șanse mari de a găzdui chiar marea finală a Mondialului din 2030.
Stadioane moderne și un „gigant” la Casablanca, posibilă gazdă a finalei
Marocanii au investit enorm în ultimii ani în modernizarea stadioanelor din țară. Doar la Rabat, capitala Marocului, există patru arene de ultimă generație, într-un oraș cu circa două milioane de locuitori.
Până în 2030, planul marocanilor e să renoveze stadioanele din Agadir, Fes și Marrakesh, orașe care vor fi gazde ale Mondialului. Totodată, noua arenă Hassan II, din Casablanca, urmează să fie inaugurată în 2028. Hassan II va deveni cel mai mare stadion din lume, cu 115.000 de locuri, și ar putea fi chiar gazda finalei Cupei Mondiale din 2030, în locul arenei Santiago Bernabeu, din Madrid.
Infrastructura: autostrăzi de ultimă generație și trenuri de mare viteză
Poate neintuitiv pentru o țară din Africa, Maroc stă foarte bine din punct de vedere al infrastructurii. Marile orașe din țară, de la Tanger până la Agadir, sunt legate printr-un sistem modern de autostrăzi. De asemenea, există trenuri de mare viteză în țară. De altfel, trenul Al Boraq, care operează între marile orașe, atinge o viteză de 320 km/h și este unul dintre cele mai rapide din lume.
În același timp, și transportul interurban este pus la punct, ceea ce ajută cu siguranță la experiența fanilor și a delegațiilor care vor veni în Maroc. De pildă, în Rabat, tramvaiul acoperă o mare parte din oraș, este ieftin (7 dirhami călătoria, adică aproximativ 0,7 euro) și sigur.
Marocanii se tem de incidente pe stadioane
În privința securității, marocanii sunt severi. Poate chiar prea severi. Înaintea meciurilor, soldații înconjoară stadioanele, iar controalele pentru a intra în interiorul arenei sunt stricte și dese. Totodată, la Cupa Africii, toți spectatorii au fost introduși într-o bază de date, cu actul de identitate, pentru a fi monitorizați.
Marocanii sunt „pățiți” din campionatul intern, unde există adesea ciocniri între suporterii rivali. Spre exemplu, în noiembrie 2025, fanii lui FAR Rabat au aruncat un cuțit pe gazon înspre jucătorii lui Al Ahly, din Egipt, într-un meci din Liga Campionilor Africii. Cuțitul l-a țintit pe egipteanul Mahmoud Hassan “Trezeguet”, care a scăpat nevătămat. FAR Rabat a primit o amendă de 100.000 de euro și va juca două meciuri continentale cu porțile închise.
Prețurile în Maroc, mai mici decât în Europa
Nu în ultimul rând, Maroc stă bine în privința prețurilor pentru turiști. Cazările nu sunt neapărate mai ieftine decât în Europa, dar mâncarea și lucrurile de zi cu zi sunt cam la jumătate față de „bătrânul” continent. De principiu, totul e accesibil, mai ales dacă faci comparația cu Mondialul din 2026, din SUA, Canada și Mexic.
Pe deasupra, marocanii sunt extrem de ospitalieri cu străinii, deschiși să interacționeze și să te ajute. Marele minus pentru suporteri rămâne lipsa alcoolului, care este extrem de rar în pub-uri și baruri. Se găsește în anumite supermarketuri, dar prețurile sunt ușor mai mari decât în Europa.
● 48 de echipe vor participa la Mondialul din 2030.
● Tanger, Agadir, Fes, Marrakesh, Rabat și Casablanca sunt orașele din Maroc care vor găzdui meciuri la CM 2030.
● Între 70.000 și 120.000 de joburi generează pentru Maroc organizarea Cupei Mondiale, potrivit Federației de la Rabat.
- Anunţul lui Andrei Nicolescu despre plecarea lui Zeljko Kopic: “Noi avem discuţia asta…”
- Rapid, tot mai aproape de al doilea transfer al iernii. Negocieri avansate cu rivala din Liga 1
- Ce transfer a ratat Universitatea Craiova. Merge în Polonia
- Echipa de tradiţie din fotbalul românesc, în pragul desfiinţării: “Finalul clubului”
- Destinaţie surpriză pentru William Baeten. Unde se transferă fostul jucător al FCSB
































