AS Roma nu renunţă la Radu Drăguşin şi a venit cu o nouă propunere pentru Tottenham. Conform jurnaliștilor italieni, AS Roma a trimis deja oferte pentru a-i aduce pe Mathys Tel și Drăgușin, dar sub formă de împrumut.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Londonezii strâmbă din nas la propuenerea venită de AS Roma şi a anunţat că negocierile se pot purta doar pentru transfer defintiv în cazul celor doi fotbalişti.

Preţul cerut pe Radu Drăguşin este de 20 de milioane de euro, cu 5 milioane de euro mai puțin decât a plătit pentru a-l cumpăra de la Genoa în urmă cu doi ani. Totodată, la Tottenham încă nu se ştie ce antrenor se va afla pe bancă în viitor, iar în cazul în care alt tehnician este adus în locul lui Thomas Frank, Mathys Tel și Radu Drăgușin ar putea avea şansa lor.

”Drăgușin vrea în Italia, țara în care a crescut ca fotbalist și în care și-a arătat potențialul. Roma l-a chemat și l-a sedus”, mai scriu italienii. Şi fotbalistul pare tentat să meargă tot în Italia, cu toate că mai există propuneri pentru el şi din Anglia sau Germania.