Preşedintele FC Barcelona, Joan Laporta, a anunţat joi că următoarele alegeri pentru şefia clubului catalan vor avea loc în data de 15 martie. Laporta va candida, relatează AFP.
Consiliul de administraţie al Barça, reunit joi, a optat pentru cea mai apropiată dată disponibilă pentru a chema „socios” să-şi aleagă preşedintele pentru următorii cinci ani.
Alegeri la Barcelona: cu cine va lupta Joan Laporta
Actualul lider al clubului, Joan Laporta, în vârstă de 63 de ani, în funcţie din 2021 după un prim mandat între 2003 şi 2010, este considerat de presa catalană drept favorit.
Fostul avocat şi om politic ar trebui să se retragă cel puţin până la această dată şi va fi înlocuit temporar de vicepreşedintele său, Rafa Yuste.
Metoda lui Laporta, care a reuşit să scoată gigantul blaugrana dintr-o gravă criză sportivă şi financiară după plecarea idolului Lionel Messi în 2021, cu ajutorul mai multor operaţiuni contabile, este puternic criticată de principalii săi oponenţi.
Este cazul lui Victor Font, care a ieşit pe locul al doilea la ultimele alegeri şi care îl acuză că a ipotecat o parte din activele clubului.
Presa catalană aşteaptă alte trei candidaturi, cele ale lui Xavier Vilajoana, fost jucător al Barça, Marc Ciria, om de afaceri din Barcelona, şi Joan Camprubi, iniţiatorul mişcării „Som un clam”.
- Negocieri intense pentru Rodri! Barcelona a făcut o nouă ofertă. Cum încearcă să o convingă pe Manchester City
- Party like Lamine! Yamal a dat o petrecere grandioasă de ziua lui: domeniu de lux, peste 100 de invitați și chef bucătar
- Real Madrid a făcut cel mai scump transfer din istorie, însă Mourinho a fost dat pe spate de jucător anonim: „Sunt puțini ca el”
- Hansi Flick nu are milă! Șase jucători, out de la antrenament și liberi să plece de la Barcelona
- Jose Mourinho nu stă la discuţii! Ce se întâmplă cu Tchouameni şi Valverde după bătaia de la Real Madrid




































