Răsturnare de situație în cazul lui Luis Phelipe (24 de ani). Fostul mijlocaș de la FCSB era aproape de un transfer la Botoșani, însă a semnat cu altă echipă.  

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Brazilianul a ajuns la un acord cu Ponte Preta, formație din a doua ligă din Brazilia. Mijlocașul a fost deja prezentat oficial la noua sa echipă. 

Luis Phelipe a semnat cu Ponte Preta, după ce a fost aproape de Botoșani 

„Atacantul Luis Phelipe este noua întărire a lui Ponte Preta pentru sezonul 2026. Bine ai venit”, a anunțat echipa din Brazilia, pe Instagram. 

Luis Phelipe s-a despărțit de Sheriff Tiraspol. În acest sezon, brazilianul a adunat 10 meciuri în toate competiţiile pentru echipa din Tiraspol şi a marcat un gol, trecându-şi în cont şi o pasă decisivă. 

În Liga 1, Phelipe ajungea în vara lui 2023, la Poli Iaşi. După 6 luni, a fost transferat la FCSB, pentru 200.000 de euro. În februarie 2025, campioana îl ceda la Sheriff. 

Ponte Preta, noua echipă a lui Luis Phelipe, este pe ultimul loc în Liga a 2-a din Brazilia, cu un singur punct acumulat, după cinci meciuri disputate.