„Nici Dumnezeu n-ar fi scos mingea aia!” Ce scria presa lumii după golul magnific al lui Adrian Ilie, cu Columbia

Ionuţ Axinescu Publicat: 15 februarie 2026, 11:41

Comentarii
Nici Dumnezeu n-ar fi scos mingea aia!” Ce scria presa lumii după golul magnific al lui Adrian Ilie, cu Columbia

Adrian Ilie, în România - Columbia, la World Cup 1998 / FIFA.com

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

După ce, în 1994, Gică Hagi marca o bijuterie de gol în poarta Columbiei, patru ani mai târziu a venit rândul lui Adrian Ilie să reușească o execuție minunată. Calificați la Mondialul din Franța, „tricolorii” au dat din nou peste Columbia și, la fel ca în Statele Unite, i-au întâlnit pe sud-americani chiar în meciul de debut.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pe 15 iunie 1998, la Lyon, România le-a stins din nou lumina columbienilor, care aveau în echipe nume grele, precum Freddy Rincón, Valderrama, Asprilla sau Aristizábal.

Adrian Ilie și un gol „magnific”

Unicul gol al meciului l-a marcat Adrian Ilie, în prelungirile primei reprize, cu o execuție „magnifică”, așa cum a numit-o comentatorul meciului. „Cobra” a primit o pasă cu călcâiul de la Hagi, a preluat în viteză, l-a depășit pe Mauricio Serna și apoi a evitat un tackle al lui Palacios, după care a înțepat mingea, cu dreptul, peste portarul Mondragón.

În a doua repriză, columbienii au alergat după egalare, dar ocaziile mari au lipsit. Echipa lui Hernán Darío Gómez a amenințat poarta lui Stelea doar prin șuturi de la distanță sau faze fixe. De fapt, tot românii, mai ales prin Ovidiu Stângă, au fost mai aproape de gol. S-a terminat 1-0 și „tricolorii” impresionau din nou la Cupa Mondială.

Reclamă
Reclamă

Presa din Columbia: „Nici Dumnezeu n-ar fi scos mingea aia!”

Victoria echipei lui Iordănescu și golul fabulos al lui Adrian Ilie au fost comentate pe larg în presa internațională. Jurnaliștii din Columbia au descris meciul de la Lyon drept „un debut amar” al echipei lor naționale. „România a avut mingea, a ordonat jocul și a stabilit regulile. Columbia și-a așteptat adversarul, cu cinci mijlocași. Apoi, minutul 45. Hagi, din nou Hagi, pe partea dreaptă a apărării noastre și cu spatele la poartă.

Bermúdez a ieșit să-l închidă, dar românul a dat un călcâi, în aer. Cabrera n-a ajuns la minge, dar Ilie, numărul 11 al românilor, da. Palacios s-a aruncat cu o alunecare la fel de lungă pe atât de inutilă. Ilie, cu exteriorul piciorului drept, a înălțat mingea. Faryd (n.r. – portarul Columbiei) n-a ajuns la ea. Nici Dumnezeu n-ar fi scos mingea aia”, a scris publicația El Tiempo, în ediția de 16 iunie 1998.

Adrian Ilie, „rapid și cu șut mortal”

„Ilie al României șerpuiește prin apărare”, a titrat publicația LA Times, imediat după meci. „E rapid și șutul său e mortal. De aceea, atacantul român Adrian Ilie e poreclit „Cobra” de către colegii și fanii de la Valencia, echipa sa de club. Și luni după-amiază, la Lyon, tânărul de 24 de ani originar din Craiova a arătat lumii, în general, și Columbiei, în special, de ce ar trebui să se teamă de el”, a scris sursa citată.

Reclamă

LA Times a adăugat că Adrian Ilie ar mai fi putut înscrie în poarta sud-americanilor. Totodată, a remarcat că Ilie „l-a lăsat în umbră pe Hagi”, preluând frâiele ofensivei pentru România.

Gică Hagi, în meciul România - Columbia, de la Cupa Mondială din 1998 / FIFA.com
Gică Hagi, în meciul România – Columbia, de la Cupa Mondială din 1998 / FIFA.com

New York Times: „România a dictat ritmul!”

Și New York Times, care a titrat „Columbia nu a reușit să răzbune eșecul anterior cu România”, a lăudat echipa României. „Construită în continuare în jurul nucleului de veterani care au jucat la Mondialul din 1994, în Statele Unite, România a dictat ritmul o mare parte din meci. În contrast, Columbia a avut dificultăți în a menține posesia mingii, în ciuda unor momente ocazionale de virtuozitate tehnică”, au scris jurnaliștii americani.

După victoria contra Columbiei, România avea să învingă și Anglia (2-1), apoi să remizeze cu Tunisia (1-1) și să încheie pe primul loc grupa G. În optimi, „tricolorii” au pierdut cu Croația (0-1) și au părăsit Cupa Mondială.

România – Columbia 1-0

  • România: Bogdan Stelea – Dan Petrescu, Liviu Ciobotariu, Gică Popescu, Iulian Filipescu – Dorinel Munteanu, Gică Hagi (Lucian Marinescu ’76), Constantin Gâlcă, Gabi Popescu (Ovidiu Stângă ’68) – Viorel Moldovan (Radu Niculescu ’84), Adrian Ilie
    Antrenor Anghel Iordănescu
  • Columbia: Mondragon – Cabrera, Jorge Bermúdez, Antonio Palacios, José Santa, Mauricio Serna, John Lozano, Carlos Valderrama, Aristizabal (Adolfo Valencia ’46), Freddy Rincón, Faustino Asprilla (Leider Preciado ’84)
    Antrenor Hernán Darío Gómez

World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Câte goluri va marca Lionel Messi în Argentina - Capul Verde?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:25

Avertismentul lui Victor Piţurcă, după ce a aflat că Gigi Becali forţează transferul lui Drăguş: “Nu s-a impus”

16:13

Neluțu Varga a rezolvat al șaptelea transfer al verii la CFR Cluj: „Ne va ajuta foarte mult”

15:37

A murit Ciprian Dumbravă, fost fotbalist în Liga 1. A decedat la vârsta de 45 de ani

15:30

Calificările pentru sprint în MP al Marii Britanii. (18:30, Antena 3 CNN şi AntenaPLAY). Hamilton, cel mai rapid în antrenament

15:18

Amin Ziblim a semnat cu CFR Cluj. Este al șaselea transfer al verii

15:11

Columbia – Ghana LIVE VIDEO (04:30, Antena 1 şi AntenaPLAY). Elveţia îşi aşteaptă adversara din optimi

1 VIDEOE oficial! Fotbalist de la Benfica, transferat de Universitatea Craiova 2 VIDEOCe le-a spus arbitrul croaţilor după cea mai controversată fază de la Mondial, din minutul 90+13 al partidei cu Portugalia 3 Comunicatul FIFA după scandalul golului anulat în minutul 90+13 la Portugalia – Croaţia 2-1 4 “De ce l-ați scos pe Ronaldo?”. Răspunsul tranșant al lui Roberto Martinez după “thriller-ul” Portugalia – Croația 5 Tragedie în fotbal. Fotbalistul a fost ucis: “Se căsătorise în urmă cu doar cinci luni” 6 Dinamo transferă atacant. Andrei Nicolescu: “Ne-am înţeles!”
Citește și