Simona Halep ar fi putut să se mute în Monte Carlo, acolo unde impozitul pe venit este zeră, spre deosebire de România, unde este 10%. Novak Djokovic, Alexander Zverev sau Grigor Dimitrov sunt doar câţiva dintre jucătorii de top care şi-au stabilit reşedinţa la Monte Carlo, pentru a plăti mai puţine taxe.
„I-am spus acum ceva timp să-și schimbe rezidența, în Monte Carlo de exemplu, pentru a plăti cât mai puțin. Mi-a aruncat o privire tăioasă și mi-a zis: «Nici gând să fac asta!»”, a declarat Cahill la Digi Sport.
Simona Halep, probleme cu ANAF-ul! Dosar de executare silită pentru campioana de la Wimbledon
Simona Halep are probleme cu ANAF-ul. Campioana de la Wimbledon are deschis un dosar de executare silită.
Mediafax a anunţat că Halep ar fi făcut deja o contestaţie, dar momentan nu se ştiu prea multe detalii legate de dosarul înregistrat la Secţia Civilă a Judecătoriei Constanţa. Acesta i-a fost deschis de pe data de 20 februarie, dar până acum nu s-a judecat niciun termen, pentru că tribunalele au fost închise în perioada stării de urgenţă.
- Darren Cahill, refuzat de Simona Halep
- Ce ar fi trebuit să facă marea noastră campioană
- Halep nu a "trădat" România
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Novak Djokovic revine la China Open pentru prima oară după 11 ani! Recordul fabulos stabilit de sârb la Beijing
- Turneul Campioanelor va avea o nouă „casă”! WTA a anunţat unde va fi organizat „Super Bowl-ul sporturilor feminine”
- Alexander Zverev revine pe teren, la scurt timp după câștigarea US Open. Decizia luată de german
- Veste tristă despre Sorana Cîrstea: „Este prin Europa, pe la medici!”
- Novak Djokovic a ieşit din Top 10 ATP după 8 ani! Cum arată clasamentul băieţilor după US Open 2026

































