Novak Djokovic, victorie cu emoții în runda inaugurală la Paris! Performanță remarcabilă stabilită de sârb
Novak Djokovic a obținut calificarea în turul al doilea al Mastersului de la Paris, asta după ce l-a învins în trei seturi pe Valentin Vacherot (27 de ani, locul 27 mondial). Sârbul a avut nevoie de peste două ore pentru a-și elimina adversarul.
Campion de șapte ori în capitala Franței, legendarul jucător de tenis a scris istorie la acest turneu și a devenit primul din circuit care obține zece victorii după ce a pierdut primul set.
Novak Djokovic, victorie cu emoții în fața lui Valentin Vacherot
Novak Djokovic s-a calificat cu emoții în turul al doilea în cadrul Mastersului de la Paris, asta după ce l-a eliminat în runda inaugurală pe Valentin Vacherot, ocupantul locului 27 mondial.
Sârbul clasat pe locul 11 în ierarhia ATP s-a impus în trei seturi, scor (5)6-7, 7-5, 6-1, la capătul unui meci ce a durat două ore și 29 de minute. A fost a zecea victorie pentru Nole la Paris, după ce a pierdut primul act.
El a devenit primul jucător din 1986 încoace care reușește o asemenea performanță. Djokovic a cucerit de șapte ori Mastersul de la Paris și are în plan un nou parcurs de senzație în capitala Franței.
10 – Since the tournament’s inception in 1986, Novak Djokovic is the first player to claim 10 wins at the Paris Masters after losing the first set. Warrior.
#RolexParisMasters | @RolexPMasters @atptour https://t.co/JAsCFHxjUl
— OptaAce (@OptaAce) November 3, 2026