S-a aflat ce pedepse au primit Dinamo și Universitatea Craiova, după incidentele de la finalul derby-ului de pe Arena Națională. Cele două formații s-au duelat în etapa a 26-a din Liga 1, partida terminându-se la egalitate, scor 1-1.
După fluierul final, a avut loc un scandal între Ștefan Baiaram și un fan al lui Dinamo. Cei doi s-au scuipat reciproc, mijlocașul Universității Craiova primind deja o suspendare de două meciuri.
Ce pedepse au primit Dinamo și Universitatea Craiova, după incidentele de la finalul derby-ului
Înaintea conflictului dintre Ștefan Baiaram și suporterul lui Dinamo, Istvan Kovács a fost lovit din tribune cu un obiect, pe care l-a luat ulterior cu el la ieșirea de pe teren.
Ca urmare, Dinamo a primit o amendă de 3300 de euro, în timp ce Universitatea Craiova una de 1000 de euro, conform Comisie de Disciplină.
„SC Dinamo 1948 SA vs. Universitatea Craiova – Incidente – În temeiul art. 82.1 si 3. lit. a și c, raportat la art. 83.2. lit. d din RD, se sancționează clubul SC Dinamo 1948 cu penalitate sportivă de 16.875 lei.
În temeiul art. 82.2 si 3. lit. a și c, raportat la art. 83.2. lit. b din RD, se sancționează clubul Universitatea Craiova cu penalitate sportivă de 5.000 lei”, a anunțat lpf.ro.
Universitatea Craiova și Dinamo sunt primele două clasate din Liga 1, fiind despărțite de un singur punct, după 27 de etape disputate. În runda următoare, oltenii se vor duela cu Unirea Slobozia, iar „câinii” vor avea derby cu Rapid.
- Cine e jucătorul U21 transferat de Gigi Becali la FCSB. Mihai Stoica a dezvăluit totul: “Se face!”
- Ionel Dănciulescu şi Gabi Torje au dat verdictul legat de transferul lui Drăguş la FCSB! Ce au spus de Gigi Becali
- Mihai Stoica, discurs la superlativ după ce Gnahore a semnat cu FCSB: „Nu am întâlnit asemenea profesionalism”
- Gigi Becali se dezlănţuie pe piaţa transferurilor! A anunţat alte trei veniri la FCSB, după ce s-a înţeles cu Drăguş!
- Gigi Becali, prima reacţie despre transferul lui Denis Drăguş la FCSB: “Mă bucur. A zis ‘Şumi’ înainte”

































