Tottenham – Arsenal 1-4, duelul din etapa a 27-a din Premier League, a fost în format live score, pe as.ro. Igor Tudor a avut parte de un debut de coșmar pe banca lui Spurs.
Radu Drăgușin a fost integralist la Tottenham, având o evoluție solidă, în special în prima repriză, atunci când a intervenit decisiv și în fața lui Viktor Gyokeres.
Pentru Tottenham însă, criza se adâncește. Spurs nu a mai câștigat un meci în Premier League de pe 28 decembrie, de la victoria cu Crystal Palace. Trupa lui Radu Drăgușin ocupă locul 16, cu doar patru puncte peste West Ham, prima clasată pe locurile direct retrogradabile.
Arsenal, de cealaltă parte, și-a mărit avansul față de Manchester City, în fruntea Premier League. „Tunarii” au 61 de puncte, în timp ce „cetățenii”, cu un meci în minus, au 56 de puncte.
Tottenham – Arsenal 1-4
Final: Tottenham – Arsenal 1-4. Succes categoric pentru liderul din Premier League, pe terenul marii rivale.
Min. 90+4: Tottenham – Arsenal 1-4. Viktor Gyokeres a reușit „dubla”, cu un șut la colțul lung, din marginea careului.
Min. 84: Ocazie Tottenham. Richarlison a fost aproape să marcheze spectaculos, cu călcâiul, însă Raya a respins de pe linia porții.
Min. 61: Tottenham – Arsenal 1-3. Eze a reușit „dubla” pentru „tunari”.
Min. 47: Tottenham – Arsenal 1-2! Gyokeres îi aduce din nou pe „tunari” în avantaj!
Min. 46: Start în repriza a doua!
Final de primă repriză!
Min. 34: Tottenham – Arsenal 1-1! Gazdele restabilesc rapid egalitatea prin Kolo Muani.
Min. 32: Tottenham – Arsenal 0-1 Eze deschide scorul pentru formația antrenată de Mikel Arteta.
Min. 16: Radu Drăgușin a avut o nouă intervenție excelentă. Fundașul român l-a deposedat, printr-o alunecare în careu, pe Viktor Gyokeres.
Min. 8: Ocazie mare de gol pentru liderul din Premier League! Gyokeres driblează totul în careu și trage la poartă, dar mingea nu prinde cadrul porții apărate de Vicario.
Min. 4: Ocazie Arsenal. Radu Drăgușin a intervenit decisiv la șutul excelent al lui Leandro Trossard.
Min. 1: Start de meci!
- Tottenham: Vicario – Gray, Drăgușin, van de Ven – Spence, Gallagher, Palhinha, Bissouma – Kolo Muani, Sarr, Simons. Rezerve: Austin, Souza, Rowswell, Olulesi, Richarlison, Tel, Solanke, Wilson, Barnett. Antrenor: Igor Tudor
- Arsenal: Raya – Hincapie, Gabriel, Saliba, Timber – Rice, Zubimendi, Eze – Trossard, Gyokeres, Saka. Rezerve: Kepa, Mosquera, Skelly, Calafiori, Odegaard, Norgaard, Jesus, Madueke, Martinelli. Antrenor: Mikel Arteta
Igor Tudor a fost adus la Tottenham Hotspur pentru a scoate echipa dintr-o criză incredibilă, iar noul tehnician va debuta pe banca noii sale echipe contra rivalei Arsenal.
Formația oaspete are nevoie de victorie pentru a reface avantajul de cinci puncte față de Manchester City, așadar Mikel Arteta nu concepe încă un pas greșit în Premier League, după două remize consecutive.
Echipele probabile:
- Tottenham: Vicario – Gray, Drăgușin, van de Ven – Spence, Gallagher, Palhinha, Souza – Kolo Muani, Solanke, Simons. Antrenor: Igor Tudor
- Arsenal: Raya – Hincapie, Gabriel, Saliba, Timber – Rice, Zubimendi, Eze – Martinelli, Gyokeres, Saka. Antrenor: Mikel Arteta
- Istorie în ultima etapă a sezonului de Premier League! Ce se va întâmpla la Crystal Palace – Arsenal
- Baraj dramatic pentru promovarea în Premier League. “Coșmarul” FCSB-ului, învins în minutul 90+5
- Jucătorul lui Arsenal, chemat de Thomas Tuchel pentru Cupa Mondială după anunţul lotului final!
- Luis Enrique a făcut gluma momentului după anunţul plecării lui Guardiola de la Manchester City
- “Am un singur regret” Pep Guardiola a surprins după 10 ani la Manchester City: “Vreau să mărturisesc”

































