Cristi Chivu a luat etapa aceasta o opțiune serioasă pentru câștigarea titlului în Italia, la primul său sezon pe banca celor de la Inter. După ce gruparea din Milano s-a impus pe terenul celor de la Lecce, rivalele s-au încurcat serios duminică.
Napoli a pierdut în deplasarea de pe Atalanta, iar Parma, fosta echipă a tehnicianului român, a produs surpriza acestei runde și s-a impus pe San Siro, scor 1-0 cu AC Milan.
Inter, tot mai aproape de titlu în Serie A! Napoli și AC Milan, învinse în această etapă
Cristi Chivu are un avans liniștitor în fruntea Serie A, după ce Inter s-a impus pe terenul celor de la Lecce. Mai mult decât atât, românul beneficiază și de niște rezultate excelente din partea rivalelor la titlu.
Napoli a fost prima care a pășit greșit duminică, campioana en-titre fiind învinsă pe terenul celor de la Atalanta. Seara, a venit rândul rivalilor de la Milan să clacheze.
Parma, echipa pe care Cristi Chivu a salvat-o de la retrogradare, s-a impus în mod uluitor în deplasare la AC Milan, grație golului marcat de Mariano Troilo.
În acest moment, Inter are un avans de 10 puncte față de AC Milan și unul de 14 puncte față de echipa în fața căreia pierduse campionatul în sezonul precedent.
- „Protejatul” lui Cristi Chivu semnează! Creștere spectaculoasă pentru noul star al lui Inter
- Cristi Chivu, elogiat de fostul său antrenor după sezonul de vis cu Inter: „Extraordinar”
- Probleme pentru Cristi Chivu! A promis transferul starului de la Inter, în plină luptă pentru putere
- Transfer răsunător pentru Chivu! Jucătorul de top din Premier League care vrea la Inter: „M-a întrebat cum e în Italia!”
- „Ne-am înțeles”. Giuseppe Marotta, anunț de ultim moment despre viitorul lui Cristi Chivu la Inter
































