Chiar dacă la suprafață clubul nu o arată, Manchester City este în prezent un butoi cu pulbere. Gruparea de pe Etihad Stadium încă așteaptă un verdict în privința celor 115 acuzații de infracțiuni financiare, iar englezii iau în calcul cel mai „negru” scenariu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Concret, presa din Marea Britanie precizează că formația antrenată de Pep Guardiola ar putea primi o penalizare record de 60 de puncte, ceea ce înseamnă automat o retrogradare în liga secundă.

Manchester City poate retrograda din Premier League

Este o presiune uriașă la Manchester City, englezii urmând să își afle pedeapsa pentru cele 115 acuzații de infracțiuni financiare. Clubul a eludat cu bună ştiinţă regulile financiare stabilite între 2009 şi 2018 pentru a-şi stimula ambiţiile sportive.

Se așteaptă ca în orice moment Federația de Fotbal din Anglia să vină cu un verdict în acest context, acesta fiind și unul dintre principalele motive pentru care s-a tot zvonit că Pep Guardiola va pleca de pe banca „cetățenilor”.

Acum, a ieșit la iveală un scenariu care poate fi catalogat drept „apocaliptic” pentru multipla campioană a Angliei. Concret, presa scrie că gruparea de pe Etihad ar putea fi penalizată cu 40 sau 60 de puncte, ceea ce ar însemna automat o retrogradare directă.