Gică Craioveanu (58 de ani) e de părere că FCSB nu va prinde play-off-ul în acest sezon. Campioana României trebuie să le învingă pe UTA şi U Cluj în ultimele două etape din sezonul regular, dar are nevoie şi de un joc al rezultatelor pentru a prinde play-off-ul.
Craioveanu consideră că Universitatea Craiova va câştiga campionatul în acest sezon. În prezent, Craiova e lider, cu 56 de puncte, cu 4 peste Dinamo şi Rapid, care ocupă locurile 2 şi 3 în Liga 1.
Gică Craioveanu vede play-off-ul fără FCSB şi crede că Universitatea Craiova va lua titlul!
„(n.r: Cu FCSB în play-off, sau fără?) Eu cred că fără. (n.r: Craiova ia titlul?) Da, da, fără discuții, eu cred că e echipa cea mai echilibrată, arată cel mai bine, are nu 11 jucători, ci 22. Cred că Mister a dat echipa ideală. Maniera lui de a vedea fotbalul a fost foarte inspirată, nu ca la meciul cu AEK. Mi-a demonstrat că este antrenor”, a declarat Gică Craioveanu, în exclusivitate pentru AntenaSport.
Craiova mai are de jucat, în sezonul regular, cu Metaloglobus, acasă şi cu Rapid, una dintre contracandidatele la câştigarea titlului, în deplasare.
De la egalul cu Dinamo, 1-1, Craiova le-a învins, cu 1-0, pe FCSB şi cu 3-0, în deplasare, pe Unirea Slobozia. Între meciurile cu Metaloglobus şi Rapid, Craiova va disputa sfertul de finală „de foc”, din Cupa României, cu CFR Cluj.
- Nuno Campos, frustrat înainte de Dinamo – Universitatea Craiova. Ce spune de George Pușcaș
- Fotbalistul comparat cu Răzvan Raț, înlocuitorul lui Andrei Borza la Rapid
- OFICIAL | 4 plecări de la Dinamo dintr-un foc! Omul care o bătea pe FCSB, OUT
- Vestea primită de Istvan Kovacs la o săptămână după finalul Campionatului Mondial
- 5 milioane de euro pentru un jucător al Craiovei! Rotaru dă cea mai tare lovitură de pe piaţa transferurilor


































