Doi jucători de la Liverpool, pe lista lui Cristi Chivu. Ce transferuri vrea să facă Inter

Viviana Moraru Publicat: 27 februarie 2026, 21:39

Comentarii
Doi jucători de la Liverpool, pe lista lui Cristi Chivu. Ce transferuri vrea să facă Inter

Cristi Chivu, în timpul unui meci / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Curtis Jones şi Giovanni Leoni, jucătorii lui Liverpool, sunt în vizorul lui Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu putând încerca să obţină serviciile lor în vară. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Potrivit Corriere dello Sport şi Calciomercato.com, Inter ar putea reveni la masa negocierilor pentru mijlocaşul Curtis Jones, în mercato de vară. Numele fotbalistului englez a fost vehiculat în legătură cu un transfer la clubul italian în perioada de transferuri din ianuarie. 

Curtis Jones și Giovanni Leoni, pe lista lui Cristi Chivu la Inter

Presa a susţinut că Inter era dornică să-l aducă pe Jones în cazul în care Davide Frattesi părăsea clubul în ultimele zile de mercato, dar niciun transfer nu s-a materializat în cele din urmă. 

Inter ar putea fi nevoită să-şi restructureze linia de mijloc în timpul perioadei de transferuri de vară. Henrikh Mkhitaryan este la final de contract şi s-ar putea retrage la sfârşitul sezonului. Hakan Calhanoglu reprezintă o ţintă prioritară pentru clubul al cărui suporter este, Galatasaray, şi au existat chiar şi sugestii recente conform cărora Nicolo Barella s-ar putea apropia de sfârşitul carierei sale la Inter. 

Având în vedere că mai mulţi mijlocaşi cheie sunt pe cale să plece, Inter ar putea reveni la masa negocierilor pentru Jones în vară, conform presei de vineri. Au existat discuţii despre un posibil împrumut cu o opţiune de cumpărare de 40 de milioane de euro la sfârşitul lunii ianuarie. 

Reclamă
Reclamă

Dacă nu semnează un nou contract înainte de sfârşitul sezonului, Jones va intra şi el în ultimul an de contract cu Liverpool în vară. 

Vineri, presa italiană a adăugat că Inter este interesată şi de un posibil transfer al lui Giovanni Leoni, fostul fundaş al Parmei. 

Leoni, care are numai 19 ani, a fost jucătorul lui Chivu la Parma în ultima parte a sezonului trecut. El a fost cumpărat în vară de Liverpool cu 35 de milioane de euro, dar a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat (LCA) la primul său meci ca titular pentru echipa engleză, ceea ce înseamnă că a jucat doar 81 de minute în actuala stagiune. 

Reclamă

Potrivit Corriere dello Sport, Liverpool ar putea fi dispusă să-l împrumute pe Leoni în sezonul 2026-27, pentru a beneficia de timp de joc, la altă echipă, care ar putea fi Inter. 

Formaţia pregătită de Chivu a fost eliminată surprinzător de Bodo/Glimt în play-off-ul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor, dar este lider autoritar în Serie A, cu un avans de 10 puncte faţă de a doua clasată, marea rivală AC Milan, când mai sunt douăsprezece etape.   

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine poate opri Spania în finala Campionatului Mondial?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:34

Tuchel a răbufnit după ce presa a scris despre conflictul cu Bellingham: „La ce te aștepți?! Normal că primești reacția asta!”

11:10

“Un minut de reculegere pentru Franţa care a murit!” Fanii Argentinei nu au mai ţinut cont de nimic

11:01

24 de ore pentru a evita dezastrul: Neluțu Varga trebuie să achite 1,5 milioane de euro pentru a salva viitorul CFR-ului

10:48

FIFA pregătește nota de plată! Ce se va întâmpla după Mondial cu cei care au criticat arbitrajul

10:36

VIDEOS-a dezlănțuit iadul după eliminarea Franței de la Cupa Mondială! Scene reprobabile pe străzile din Hexagon

10:27

Spania, prima finalistă a Campionatului Mondial 2026, ȋn cea de-a 34-a zi, lider de audienţă la Antena 1

1 Trecutul l-a ajuns din urmă pe iubitul Simonei Halep. Câţi copii are şi cine a fost soţia lui Dorin Mateiu 2 Denis Drăguş, răsturnare de situaţie în privinţa transferului la FCSB! Anunţul surpriză al impresarului: “E realitatea” 3 VIDEOFranţa – Spania 0-2. Naţionala lui de la Fuente, prima finalistă de la Mondial! Dezastru pentru “Les Bleus” de ziua lor 4 Vestea zilei în Turcia: „Gaziantep l-a transferat pe Calhanoglu!” Rădoi l-a adus back-up pentru un român 5 10.000.000 de euro pentru trei jucători de la Universitatea Craiova. Un club legendar din Spania a făcut oferta 6 Turcii au făcut anunțul mult așteptat de FCSB: Denis Drăguș a încheiat socotelile cu Trabzonspor!
Citește și