Foto

Femeia care deţine, în acte, întreaga avere uriaşă a lui Cristi Borcea: „E singura în care am încredere”

Antena Sport Publicat: 14 martie 2026, 9:27

Comentarii
Femeia care deţine, în acte, întreaga avere uriaşă a lui Cristi Borcea: „E singura în care am încredere”

Cristi Borcea / Antena Sport

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Cristi Borcea (56 de ani) are o avere estimată la peste 100 de milioane de euro. Cu excepţia unei mici părţi, care se află la doi dintre copiii săi, Patrick şi Coco, Cristi Borcea şi-a pus întreaga avere pe numele mamei sale, Elena, singura femeie în care are „încredere totală”, după cum spunea chiar milionarul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fostul acţionar al lui Dinamo şi-a ridicat imperiul din afacerile cu butelii. El mărturisea că tot afacerile cu butelii l-au salvat de două ori atunci când se afla în pragul falimentului.

Mama lui Cristi Borcea deţine, în acte, averea uriaşă a afaceristului

Cristi Borcea are o relaţie foarte bună cu fostele soţii, Mihaela şi Alina. De altfel, ele se înţeleg foarte bine şi cu actuala soţie a lui Borcea, Valentina Pelinel.

„Eu le țin pe toate, copiii au cele mai bune condiții. Copiii au pe numele lor ceea ce trebuie, ele sunt condamnate să se poarte bine cu mine și cu copiii. Să își vadă de copii și să fie pozitive. Eu le dau oxigenul, poți să trăiești fără oxigen, nu.

Mama este singura femeie în care am încredere totală. Mihaela a avut casa care este a copiilor, Alina are o vilă care este pe numele copiilor. Carolyn are casă. Ceilalți copii au case, au cele mai bune condiții, au bone. Femeile ca să nu o ia razna nu trebuie să aibă nimic pe numele lor pentru că după spun că li se cuvine”, declara Cristi Borcea pentru Kanal D.

Reclamă
Reclamă

„Dacă nu e mama, atunci cine? În mama am cea mai mare încredere. (n.r. dacă are totul pe numele mamei) Da, păi ce să fac? Eu am pe numele mamei tot. Bine, sunt și la Patrick, și la Coco. (n.r. dacă are ceva pe numele său) Nu, absolut nimic”, spunea Cristi Borcea despre acest aspect şi în podcastul Tare de Tot.

Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei

Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei diferite. Cu prima sa soție, Mihaela Borcea, fostul patron al lui Dinamo are un băiat, Patrick, şi gemenii Melissa Antonia şi Angelo (Coco). 

Cu a doua soție, Alina Vidican, are alți doi copii: George Alexandru şi Gloria. Borcea mai are o fetiță, Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu. „Leonidas” are trei copii și căsnicia actuală, cu Valentina Pelinel, pe Milan și gemenele Indira și Rania. 

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:49 20 sept.

Fede Valverde s-a accidentat la duelul pentru care Kang-In Lee nu a primit nici galben! Anunţul lui Real Madrid

23:38 20 sept.

Andrei Nicolescu a oferit imaginea serii după Dinamo – Farul Constanţa 4-0

23:30 20 sept.

Reacţia clubului Farul după gestul inconştient al fanilor constănţeni, care putea duce la o tragedie

23:13 20 sept.

Nuno Campos, laude speciale pentru jucătorul lui Dinamo după victoria cu Farul: „Face o treabă excelentă”

23:08 20 sept.

Cătălin Cîrjan a rămas surprins după Dinamo – Farul 4-0: „Nu am văzut de mult aşa ceva”. Cui i-a dedicat golul

23:07 20 sept.

„Un idiot” Danny Armstrong l-a făcut praf pe Denis Alibec, după incidentul cu el de la pauză: „Cel mai stupid”!

1 Primele 2 mutări pe care Laurenţiu Reghecampf le face la FCSB 2 EXCLUSIVGigi Becali a spus când va deveni Laurenţiu Reghecampf oficial antrenorul FCSB-ului: „S-a rezolvat” 3 Denis Alibec, eliminat într-un mod incredibil în pauza meciului Dinamo – Farul, după un scandal uluitor! 4 Anunţul făcut de Dan Petrescu la scurt timp după ce Laurenţiu Reghecampf s-a înţeles cu FCSB 5 Mihai Stoica, anunţ de ultimă oră despre Denis Drăguş, după accidentarea din meciul cu Craiova: „Mai rău decât ieri” 6 BREAKING NEWSGigi Becali a anunțat numele noului antrenor de la FCSB: surpriză uriașă a patronului
Citește și