„Acolo am pierdut calificarea” Edi Iordănescu, verdict dur pentru echipa națională

Sebastian Ujica Publicat: 27 martie 2026, 14:41

Comentarii
Acolo am pierdut calificarea” Edi Iordănescu, verdict dur pentru echipa națională

Edward Iordanescu, pe banca nationalei la meciul cu Slovacia de la Euro / Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Naționala României a pierdut calificarea la Campionatul Mondial din această vară, însă un nou drum începe marți seară contra Slovaciei, de la 21.45, în Universul Antena.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Va fi, cel mai probabil, ultimul meci din cariera lui Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut România de-a lungul timpului.

Analiza lui Edi Iordănescu

Succesorul lui Lucescu la națională, Edi Iordănescu, a analizat pentru Sport.ro campania de calificare. Nu crede că meciul cu Turcia a fost decisiv.

„Înainte de orice, pot spune că simt o mare dezamăgire, pentru că am avut o mare speranță. Am crezut foarte tare, și am spus asta și public cu câteva zile înainte de meci. Am crezut argumentat, la fel cum am crezut mereu în acest grup de jucători cu care am lucrat, am performat și pe care îl cunosc extrem de bine. Cred că puteam să trecem de Turcia, ce am spus înainte de meci s-a dovedit si în timpul meciului. Turcia are multe individualități, dar si carențe ca echipă. Se putea mai mult, cu mai multă încredere, cu mai mult curaj. Cu toate astea, rămân la părerea că această calificare s-a ratat în grupă, și nu neapărat acum. Am avut o grupă din care puteam obține mult mai mult. Primul loc! Din păcate, nu am reușit nici locul 2, care ar fi contat enorm pentru traseul de baraj. Acolo trebuie făcută marea analiză” spune fostul selecționer pentru Sport.ro.

Iordănescu consideră că problema la meciul cu Turcia a fost în ofensivă.

Reclamă
Reclamă

„Consider că am făcut un joc defensiv bun, turcii nu și-au creat șanse reale, însă în plan ofensiv, în afară de acel corner cu ocazia lui Nicu Stanciu, nu am reușit nimic notabil. Dacă pe pozitional nu reușești să îți asiguri măcar anumite momente de control, din care eventual să generezi ocazii, atunci devine obligatoriu să poți răni pe tranziție. Faptul că ne-am apărat foarte jos, cu wingerii noștri Man si Mihăilă la nivelul propriului careu, practic jucătorii noștri de explozie și verticalitate, a făcut ca tranzițiile să fie foarte greu de realizat. E greu să dezvolți tranziții de 80 de metri.

Cum recuperam mingea, o pierdeam foarte repede. Nu o să intru mai mult în detalii tehnice, nu e cazul, e un moment prea trist ca să fiu eu negativ. 28 ani de așteptare s-au transformat în 32. Concluzia este că jocul a confirmat că se putea mai mult. Analiza trebuie făcută, dar nu de mine. Eu iubesc acel grup de jucători, dar ei puteau și trebuiau să dea mai mult în calificări. Domnul Lucescu nu e de condamnat. E de salutat. A dat cu siguranță tot ce a putut. Iar la vârsta dânsului și cu problemele de sănătate pe care le-a avut, cu siguranță nu i-a fost deloc ușor. Trebuie respectat pentru întreaga carieră” crede Iordănescu.

De ce a plecat de la națională

Iordănescu Jr a evitat să spună dacă ar fi dispus să revină pe banca naționalei.

Reclamă

„Naționala va rămâne mereu ceva special, dar orice revenire trebuie să aibă contextul potrivit. Înainte de Euro, eram convins 90% că voi continua. Aveam deja construit și un plan pentru Liga Națiunilor și pentru Mondial, în etape. Încă o dovadă că eram convins că voi continua. Din păcate, ne-am blocat în niște discuții și negocieri fără sens, din punctul meu de vedere. Lucrurile trebuiau să meargă mult mai fluid. Dupa Euro, nu am mai vrut eu. Nu am solicitat nimic special, minime eforturi trebuiau făcute. De ce nu s-au făcut, nu știu… Nu am cerut nimic special. Asa a fost să fie… Nu vreau să condamn pe nimeni. Dar da, era un grup format si aveam mari sperante ca după câștigarea celor două grupe de calificare și după Euro, puteam continua dezvoltarea și lupta cu încredere pentru Mondial. Acum chiar nu mai contează” spune Edi Iordănescu.

Interviu integral este pe Sport.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă finala barajului pentru Conference League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:52 25 mai

Vasile Mogoş, în lacrimi după ultimul meci la Universitatea Craiova: “Am făcut o promisiune”

23:41 25 mai

James Rodriguez, la a treia Cupă Mondială din carieră! Columbia a anunţat lotul pentru turneul final

23:40 25 mai

VIDEOSUA – Ungaria 7-3. Americanii încă speră la sferturile Campionatului Mondial. Italia a retrogradat, Slovenia se menţine

23:34 25 mai

Costel Gâlcă, tăios la adresa conducerii după ultimul meci la Rapid: „Deciziile cred că erau altele dacă le luam numai eu”

23:20 25 mai

Răsturnare de situație! Ștefan Baiaram e gata să rămână la Universitatea Craiova: „Pentru grupa de Champions League”

23:03 25 mai

Gestul făcut de galeria Rapidului, la ultimul meci al lui Costel Gâlcă! Ce s-a întâmplat în Giuleşti

1 Răzvan Lucescu își negociază plecarea de la PAOK. Cu ce club din Turcia a bătut palma 2 Patronul din Liga 1 și-a dat antrenorul afară și i-a plătit 800.000 de euro! 3 Andrei Nicolescu a anunțat două transferuri la Dinamo 4 Pierdere mare pentru FCSB: e OUT cu Dinamo! Gigi Becali: “Echipa se știe în mare” 5 CCA a ales arbitrul barajului Conference League, Dinamo – FCSB 6 Dezastru pentru o echipă din Liga 1: e aproape de faliment: „Ar fi o minune să joace și la anul”
Citește și