Fostul antrenor al echipei Liverpool şi al naţionalei Angliei, Roy Hodgson, s-a alăturat vineri echipei Bristol City în calitate de antrenor interimar, după ce formaţia din Championship l-a demis pe Gerhard Struber pe fondul unei serii de şase meciuri fără victorie în toate competiţiile.
Hodgson a mai antrenat echipa Bristol în 1982, aceasta fiind prima sa experienţă ca antrenor la un club englez.
Roy Hodgson a semnat la 78 de ani
Antrenorul în vârstă de 78 de ani, care a pregătit ultima oară echipa Crystal Palace, a dus-o pe Inter Milano în finala Cupei UEFA în sezonul 1996-1997 şi a condus-o pe Fulham în finala Ligii Europa în sezonul 2009-2010.
Bristol se află la 12 puncte deasupra zonei de retrogradare, cu şapte meciuri rămase în Championship, dar nu a mai câştigat un meci de luna trecută, când campania sa din FA Cup s-a încheiat cu o înfrângere în faţa echipei Port Vale, din League One.
„Numirea lui Roy nu se rezumă doar la rezultatele următoarelor şapte meciuri. Pe parcursul restului sezonului, el ne va ajuta să stabilim standardele şi valorile de care clubul nostru va avea nevoie pentru a avea succes în viitor”, a declarat Charlie Boss, directorul general al clubului Bristol, într-un comunicat.
Bristol va întâlni echipa Charlton Athletic la 3 aprilie.
- Cristi Chivu a pus mâna pe telefon pentru un transfer record! Aduce un jucător de la echipa lui Darius Olaru
- Arsenal, ofertă de 90.000.000 de euro pentru starul din Premier League
- Thierry Henry a intervenit, după controversa uriașă de la Mondial. Verdict categoric despre Franța: „Fără dubii”
- Anunțul oficial făcut după Franța – Maroc! Real Madrid și Barcelona sunt afectate direct
- Un nou selecționer și-a anunțat plecarea după Cupa Mondială

































