Belgia și SUA, într-un amical / Getty Images
Statele Unite ale Americii și Belgia au disputat sâmbătă seara un meci amical în perioada destinată pauzei internaționale, însă jocul celor două echipe a trecut în plan secund. Aspectul care le-a atras cel mai mult atenția fanilor a fost modul în care s-au prezentat pe teren cele două naționale, care au purtat echipamente extrem de greu de distins unele față de altele.
Finalul lunii martie este marcat atât de meciuri decisive pentru calificarea la Cupa Mondială, cât și de partide de pregătire ale echipelor care sunt deja calificate la turneul final din America de Nord. În cea de-a doua categorie se încadrează duelul disputat la Atlanta dintre Statele Unite ale Americii, una dintre gazdele Mondialului, și Belgia.
Culoarea tricourilor, marea problemă din SUA – Belgia
Încă de dinainte ca meciul să înceapă, fanii și-au dat seama că o să le fie dificil să urmărească meciul dintr-un motiv simplu: echipele aveau echipamente extrem de similare.
Concret, SUA au purtat tricouri cu dungi alb-roșii și șorturi albastre, în timp ce Belgia un tricou cu o nuanță deschisă de albastru și roșu, plus șorturi albe. Dacă la nivelul gazonului jucătorii au putut să își dea seama mai ușor, din tribune situația arăta în felul următor:
United States are hosting Belgium in Atlanta — but you probably wouldn’t know, with both sides wearing similar colours. pic.twitter.com/cVc0zI48Cd
— The Athletic | Football (@TheAthleticFC) March 28, 2026
La momentul redactării acestui articol, Belgia conduce SUA cu 3-1, după golurile marcate de Debast, Onana și De Ketelaere. Pentru gazda de la Mondial a marcat McKennie.
- Federaţia din Arabia Saudită a luat măsuri după ce numele lui Diogo Jota a fost scandat pentru a tachina adversarii
- Cristiano Ronaldo, făcut praf de un fost jucător al echipei sale: „Asta a ajuns să facă. E doar începutul”
- Nici Lamine Yamal, nici Kylian Mbappe! Cine este marele favorit la câștigarea Balonului de Aur și ce șanse are Messi
- Lionel Messi, convocat pentru un ultim dans cu naționala Argentinei! Când este programat meciul de adio
- James Rodriguez s-a retras din naționala Columbiei! Mesajul pe care l-a transmis cu lacrimi în ochi




























