Mihai Stoica e convins că următorul selecţioner al naţionalei României ar trebui să schimbe sistemul de joc actual, 4-3-3, într-unul nou, 3-5-2, cu care mai mulţi dintre tricolori sunt deja obişnuiţi.
Rămâne de văzut dacă noul selecţioner va îmbrăţişa ideea lui Stoica. Până atunci, România va evolua în Slovacia, marţi, de la 21:45, live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
“Dacă nu ajungea mingea la el? Noi, FCSB, suntem într-o formă proastă. Am jucat cu Fenerbahce. La Fenerbahce au jucat 3 titulari de aseară, plus jucători de valoare. Și meritam să câștigăm. Cel mai bun jucător de pe teren a fost Ederson, portarul lui Fener.
Mihai Stoica propune o schimbare de sistem la naţionala României
Noi nu l-am deranjat pe portarul turcilor. Și cred că avea febră musculară de la meciul cu Liverpool cât a sărit după ele. Așa că Bîrligea nu avea ce să facă. Nu a ajuns mingea la el. A câștigat la început câteva dueluri, dar nu era susținut.
(n.r. – Am putea juca 3-5-2?) Eu așa cred. Screciu joacă în sistemul ăla la Craiova. Rus joacă în sistemul ăla la Craiova. Ghiță joacă așa la Hannover.
Drăgușin a jucat la Genoa și a atras atenția lui Tottenham, Bayern, Napoli, jucând în sistemul ăla. Pentru un fundaș central, inteligent, care înțelege jocul, e mult mai ușor să joci în 3 decât în 2″, a spus Mihai Stoica, citat de fanatik.ro.
- Surprizele lui Gică Hagi de pe lista preliminară a stranierilor la naţionala României
- Lista preliminară a stranierilor convocaţi de Gică Hagi la naţională pentru meciurile cu Georgia şi Ţara Galilor
- Biletele pentru primul meci al lui Gică Hagi pe banca României vor fi puse în vânzare pe 2 mai. Anunţul FRF
- Gică Hagi e al doilea cel mai bogat selecționer de pe planetă! Singurul antrenor care îi întrece averea “Regelui”
- Cosmin Contra nu a uitat că Gică Hagi a fost “critic” cu el. Ce spune despre viitorul lui la naţională: “Vom vedea”

































