Federația Română de Fotbal a solicitat suspendarea meciului amical cu Slovacia, transmis pe Antena 1 și AntenaPLAY, după ce Mircea Lucescu a avut mari probleme de sănătate sâmbătă, în cadrul cantonamentului echipei naționale.
Oficialii slovaci au refuzat această propunere, iar după o serie de consultări cu UEFA, au venit și cu un comunicat oficial în acest sens, prin vocea purtătorului de cuvânt.
Juraj Curny, clarificări înainte de Slovacia – România
Mircea Lucescu a avut nevoie de intervenția ambulanței sâmbătă dimineață în cadrul cantonamentului echipei naționale, motiv pentru care Federația Română de Fotbal a solicitat suspendarea amicalului cu Slovacia, programat marți de la 21:45.
Oficialii FRF s-au lovit de refuzul slovacilor, iar aceștia au venit și cu o reacție prin vocea lui Juraj Curny, purtătorul de cuvânt al Federației din Slovacia.
„Ieri a avut loc o comunicare intensă cu reprezentanții Federației Române de Fotbal și ai UEFA cu privire la posibila amânare a meciului de marți. Cu toate acestea, ambele echipe au obligații comerciale față de UEFA, partenerii săi, radiodifuzori și proprii parteneri.
Având în vedere numărul mare de bilete deja vândute, precum și costurile contractate și deja suportate pentru meci, toate părțile au convenit în cele din urmă că acesta va avea loc conform planului”, a declarat acesta, potrivit sportnet.sk.
- Gabi Torje are încredere deplină în selecționerul Gică Hagi: „Ne poate duce la Mondial”
- „Eu cred cu tărie!” Florin Prunea vede România la Campionatul Mondial din 2030! Laude pentru Gică Hagi
- Răzvan Burleanu, anunţ dezamăgitor: “Considerăm departe un proiect de a găzdui un Campionat European la noi”
- Răzvan Burleanu a dat cărţile pe faţă: “Demiterea lui Mircea Lucescu ar fi fost cea mai mare greşeală”
- Fostul portar al naţionalei României şi-a anunţat retragerea. Anunţul FRF

































