Cristiano Ronaldo face tot posibilul ca transferul lui Casemiro la Inter Miami să pice, anunţă presa din Spania. Brazilianul de 34 de ani se va despărţi de Manchester United la finalul acestui sezon, atunci când îi expiră contractul. Formaţia de pe Old Trafford a decis să nu activeze opţiunea de prelungire pentru încă un an, dorind să scape de salariul uriaş al brazilianului, de 375.000 de lire sterline pe an.
În ultima perioadă, presa din Anglia a dezvăluit că următoarea destinaţie a lui Casemiro va fi în MLS. Şi nu la orice echipă din Statele Unite, ci la Inter Miami, echipa la care evoluează Lionel Messi.
Cristiano Ronaldo vrea să îl convingă pe Casemiro să nu meargă la Inter Miami, echipa lui Lionel Messi
Potrivit marca.com, pe fir a intrat Cristiano Ronaldo, cel care a fost coechipierul lui Casemiro la Real Madrid şi Manchester United şi alături de care a avut succes la formaţia de pe Bernabeu.
Spaniolii anunţă că Ronaldo încearcă să îl convingă pe Casemiro să renunţe la ideea unei mutări la formaţia din Florida şi să i se alăture în Arabia Saudită, la Al Nassr, acolo unde încă nu a reuşit să cucerească titlul. Ronaldo se află la Al Nassr de la începutul anului 2023.
În ceea ce îl priveşte pe Messi, care şi-a prelungit înţelegerea cu Inter Miami până în 2028 în toamnă, argentinianul îl vrea pe Casemiro la echipă, mai ales după retragerea lui Sergio Busquets de la finalul sezonului trecut.
Cu toate acestea, ţinând cont de salariul pe care îl are la Manchester United, nu va fi uşor pentru Inter Miami să se înţeleagă cu Casemiro. Pentru Al Nassr ar fi mult mai uşor să îi satisfacă pretenţiile salariale brazilianului.
- 5 Ligi ale Campionilor şi 3 titluri în La Liga au cucerit Casemiro şi Cristiano Ronaldo la Real Madrid
- 8 milioane de euro este cota de piaţă a lui Casemiro, potrivit transfermarkt.com
- Judecat pentru ucidere din culpă în România, Kader Keita a fost integralist în meciul în care Ronaldo a marcat iar! Nota primită
- Cristiano Ronaldo, revenire cu gol la Al-Nassr! Portughezul a ajuns la 977 de reușite
- Florinel Coman, assist uriaș în victoria dramatică obținută de Al-Gharafa! Trecere superbă a românului
- „Vine Gheata de Aur!” Mirel Rădoi, răsfățat de bașkanul de la Gaziantep! Transferul anunțat în această seară
- Părea glumă, dar e adevărat! Ronaldinho se întoarce pe teren: va semna cu echipa unui fost antrenor din Liga 1

































