Patronul Botoşaniului, Valeriu Iftime (65 de ani), a dezvăluit că partida cu FCSB este singura în care echipa moldoveană îşi recuperează cheltuielile.
Iftime a estimat că nici măcar partida cu FCSB nu îi aduce un câştig mai mare de 10.000 de euro, fiind singura din care înregistrează profit. Iftime estima că, în total, a pierdut din fotbal circa 25 de milioane de euro.
Valeriu Iftime, despre partida cu FCSB: “Singurul meci la care se plătesc datoriile din încasări”
“Nu e mare lucru. Vă spun, jumătate vin fără bilete. Nu știu dacă noi câștigăm 10.000 de euro din bilete. Atât este stadionul, atât poate. Nici nu poți scumpi biletele, pentru că dai în suporteri. Se creează o emulație în oraș, vin copiii la stadion, este un eveniment fotbalistic.
E singurul meci la care se plătesc datoriile din încasări. Adică pază, salvare, întreținere, curentul. Mai este și degivrarea, dacă este frig. La restul meciurilor dau bani de la mine. Avem noroc că nu avem multe meciuri în nocturnă (n.r.: râde). De la un meci cu FCSB acoperim totul, s-au putea să ne rămână și niște bani”, a declarat Valeriu Iftime pentru digisport.ro.
Botoşani – FCSB se dispută vineri, de la ora 20:30. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în aplicaţia AntenaSport.
După două etape din play-out, FCSB e lider, cu 27 de puncte. UTA e pe 2, cu 25 de puncte, iar Botoşani pe 3, cu 24 de puncte. Botoşani a fost, în timpul sezonului regular, lider în Liga 1, dar a ratat play-off-ul, după o serie dezastruoasă. Între timp antrenorul Leo Grozavu a fost înlocuit cu Marius Croitoru, care a pregătit şi în trecut formaţia moldoveană. Botoşani a învins-o dramatic, în prima etapă din play-out, cu 3-2, pe Unirea Slobozia, la debutul lui Croitoru în acest nou mandat la echipa lui Iftime. Ulterior, Botoşani a pierdut cu 3-0 cu Hermannstadt.
- CFR Cluj – FC Argeș LIVE TEXT (20:30). Meciul de adio al lui Ciprian Deac. Echipele probabile
- Cristiano Bergodi a început să râdă când a fost întrebat dacă pleacă de la U Cluj! Anunţul despre viitor
- Dinamo, parteneriat cu o companie ce are peste 70 de ani de existenţă: “Unul dintre cele mai importante branduri”
- Daniel Pancu, cerințe uriașe pentru a semna cu Rapid! Ce solicită antrenorul CFR-ului de la Dan Șucu
- Hervin Ongenda a semnat chiar înainte de barajul de Conference League dintre FCSB şi Botoşani
































