Gigi Becali gândeşte un transfer de top pentru fotbalul românesc: aducerea lui Denis Drăguş la FCSB, din vară! Presa din Turcia tratează pe larg mutarea şi anunţă în ce condiţii poate ajunge fotbalistul în România.
Denis Drăguş este un jucător pe care Gigi Becali îl vrea de multă vreme la FCSB. Dacă până acum s-a lovit de refuzul jucătorului, acum sunt şanse foarte mari să accepte să vină în România dacă Mirel Rădoi rămâne antrenor şi din vară.
Denis Drăguș este unul dintre preferații antrenorului de la FCSB, fotbalist împrumutat în momentul de față de Trabzonspor la Gaziantep. Drăguş şi Mirel Rădoi au mai colaborat şi în trecut, la naţionala de tineret a României.
Potrivit presei din Turcia, Gigi Becali ar trebui să plătească nu mai puţin de 2.5 milioane de euro pentru transferul lui Drăguş. Dacă latifundiarul a mai făcut transferuri la FCSB pe sume care au depăşit 2 milioane de euro, Gigi Becali nu a oferit totuşi salarii mari.
Denis Drăguş are un salariu de 1.5 milioane de euro în Turcia, în timp ce la FCSB doar Tănase a reuşit să câştige 1 milion de euro, dar cu bonusuri importante din câştigarea campionatului şi participarea în Liga Europa.
- Radu Constantea, mesaj clar pentru Cristiano Bergodi după derapajul cu Dinamo: „Trebuia să gestioneze diferit”
- Andrei Nicolescu, noi vești despre George Pușcaș! Când ar putea reveni pe gazon
- Lovitură cruntă pentru Daniel Pancu! Titularul Rapidului, suspect de o accidentare gravă
- Dublă-plecare înainte de CFR Cluj – FCSB! Au fost dați afară
- CFR Cluj – FCSB LIVE TEXT (21:30). Meci complicat pentru Marius Șumudică. Echipele probabile
































