Ilie Dumitrescu a reacţionat, după schimbările de la Rapid. Giuleştenii au decis să aducă oameni noi în conducerea clubului, fie de acum, fie de la finalul sezonului.
Marius Bilaşco a părăsit-o pe CFR Cluj şi a devenit noul director sportiv adjunct de la Rapid. Acesta va colabora cu Mauro Pederzoli până la finalul sezonului, când italianul se va despărţi de formaţia de sub Grant.
Ilie Dumitrescu a aplaudat schimbările din conducerea Rapidului
Totodată, de la CFR Cluj va Rapid va veni şi Bogdan Mara, care va face din nou echipă cu Marius Bilaşco. Cristi Balaj este şi el aşteptat să semneze cu giuleştenii, la finalul sezonului. Fostul arbitru va fi noul preşedinte al Rapidului, funcţie care în prezent este ocupată de Victor Angelescu.
Ilie Dumitrescu a lăudat schimbările de la Rapid. Fostul internaţional consideră că aducerea celor de la CFR Cluj este un mare plus pentru echipa lui Dan Şucu. „Mister” a mai transmis că cel mai probabil, toţi cei trei nou-veniţi la Rapid vor fi coordonaţi de Victor Angelescu.
„Ideea este că la Rapid lucrurile sunt ok. Toată conducerea de la CFR. Este un plus mare, conexiuni foarte bune pentru transferuri. Și-a făcut echipă. Eu cred că Victor (n.r. Angelescu, actualul președinte al Rapidului, dar și acționar) va conduce activitatea.
El va conduce. Așa ca istoric și ca performanțe, Bilașco și Mara au făcut o treabă foarte bună. Contează foarte mult și colaborarea cu antrenorii”, a declarat Ilie Dumitrescu, conform digisport.ro.
Rapid ocupă locul trei în play-off, cu 31 de puncte, după două runde disputate. În a treia etapă, giuleştenii se vor duela cu U Cluj, liderul din Liga 1.
- Gică Hagi trage un semnal uriaș de alarmă în privința antrenorilor: „Mai mult respect”. Mesaj indirect pentru Gigi Becali
- Mihai Stoica „a luat foc” după ce l-a auzit pe primarul Ciprian Ciucu: „Îi e silă”. Cum a fost numită FCSB de primar
- „E mai bun decât Bîrligea!” Atacantul startului de sezon semnează: 1,5 milioane de euro
- Unde se transferă Virgiliu Postolachi, după ce Bergodi i-a transmis că nu mai contează pe el
- Victor Angelescu nu vrea să audă de o suspendare drastică pentru Daniel Pancu: „Imposibil! Nu a făcut mare lucru”


































